În general, în lume, o persoană folosește zilnic nouă feluri de produse
cosmetice și nu prea se preocupă nimeni care este compoziția acestora.
Toți avem încredere în spiritul responsabil al producătorilor și credem
că reglementările existente și autoritățile de control ne protejează.
Numai că realitatea este alta, reglementările sunt slabe și ușor de
dejucat, iar în produsele folosite de noi pot exista numeroase
substanțe periculoase pentru sănătate.
Efectele secundare dăunătoare sunt luate în seamă și analizate serios de autorități doar după mulți ani de la desfacerea în comerț a produselor cosmetice, relatează Nepszabadsag.
Iren Darai a început să încărunțească de tânără, motiv pentru care cei din jurul ei i-au recomandat să-și vopsească părul. Chiar după al doilea vopsit ea a început să audă zgomote în urechi și să simtă o durere acută la ceafă. Era un efect secundar dăunător care apare la unele persoane în urma folosirii vopselei și fixativului de păr. Dar la vremea aceea femeia, vrând să arate bine, s-a mai vopsit de zece ori în următorii doi ani. Numai că simptomele s-a acutizat, iar la analize a reieșit că avea o intoxicație cu metale grele, prezente atât în firele de păr cât și în vopseaua folosită de ea. De atunci, Iren Darai a verificat toate efectele secundare posibile ale produselor cosmetice, folosește săpun fără substanțe parfumate, nu utilizează creme pentru corp nici deodorante, iar pe Internet atrage atenția tuturor asupra pericolelor ce se ascund în multe cosmetice.
Potrivit directivelor UE privind produsele cosmetice, valabile și în Ungaria, producătorii de cosmetice sunt răspunzători pentru experimentarea produselor lor privind eficiența și lipsa de nocivitate. Dacă în timpul utilizării respectivelor cosmetice apar probleme, comisia de resort a Uniunii Europene (SCCP) solicită din partea producătorului documentația, iar dacă se dovedește că produsul respectiv este dăunător, îl interzice. Din punctul de vedere al consumatorilor ar fi mai bine ca lucrurile să se desfășoare invers, adică produsul să intre pe piață numai dacă se dovedește că nu este dăunător. Acum însă, dacă un produs devine suspect, abia peste 8-10 ani ajunge pe lista produselor interzise.
În prezent, cele mai mari modificări se produc în privința vopselelor de păr. Cu toate că după anii '80 mai multe vopsele au fost interzise, printre cele rămase pe piață multe sunt îndoielnice, având în vedere că un studiu realizat în 2001 a susținut că printre persoanele care folosesc vopsele de păr este mai mare riscul îmbolnăvirii de cancer la vezica urinară. UE a stabilit ca producătorii să prezinte fișele cu datele de siguranță ale substanțelor de bază ale produselor până în septembrie 2003. Dar cu toate că mulți producători nu dispuneau de așa ceva, produsele lor au fost interzise abia în 2006. În urma analizelor și cercetărilor, în 2004 s-a pus problema că anumite vopsele de păr provoacă leucemie, iar SCCP a cerut noi date de la producători pentru a verifica această ipoteză. Deși producătorii nu fac publice analizele privind eficiența și lipsa de nocivitate a produselor, rezultatul studiilor se poate citi pe site-ul SCCP.
Pe lângă coloranți, o altă substanță nocivă este conservantul. Producătorii de cosmetice doresc ca produsele lor să se păstreze bune măcar trei ani, adică să suporte timpul de transport, plus perioada cât stau pe rafturi nevândute. Propenul, o substanță folosită la conservarea cosmeticelor, a fost descoperit în urmă cu zece ani în țesuturile cu cancer la sân, de către un cercetător în oncologie. Numeroase alte cercetări au confirmat, iar altele au negat acest efect dăunător a propenului.
O altă substanță periculoasă ar putea fi parfumul. Toate cele trei substanțe enumerate pot provoca alergii, ca efecte secundare cele mai frecvente. În Ungaria, un sfert din populație suferă de o formă de alergie. Peste jumătate din cosmeticele existente conțin parfum iar pe ambalajele lor se specifică numai acest lucru nu și compoziția. Începând din 2005, în Ungaria, 26 din cele mai alergice substanțe trebuie specificate pe ambalaj.
Până la aderarea la UE, în Ungaria reglementările în acest domeniu erau mult mai permisive: nu producătorii erau obligați să raporteze despre efectele secundare dăunătoare ale produselor lor, ci autoritatea de stat analiza respectivele substanțe, înaintea desfacerii lor pe piață. Dar în UE mărfurile circulă liber, iar pentru respectarea normelor unitare fiecare țară răspunde cum poate, neexistând un control în acest sens.
În UE, ca de altfel în plan mondial, nu este reglementat ce este un produs biocosmetic. Fiecare firmă producătoare poate decide de la sine putere dacă să înscrie sau nu calificativul de bio sau natural pe produsul ei. În acest fel există cosmetice chimice, la care s-a adăugat o cantitate mică de extras de urzică, pe ambalajul cărora scrie că este un produs natural, dar există și cosmetice produse din substanțe provenite din surse ecologice care nu conțin urme de pesticide sau de îngrășăminte chimice. Potrivit unui specialist în domeniul cosmeticelor, substanțele naturale pot fi și ele la fel de toxice precum cele sintetice, mai ales dacă au fost produse, culese și tratate chimic.
Volumul mărfurilor industriei cosmetice în lume este în valoare de 190 miliarde de euro, numai în Europa fiind de 67 miliarde de euro. Vânzările cosmeticelor înregistrează cele mai mari creșteri în America Latină și în Europa de Est, și anume cu circa 12,5 la sută. Îngrijirea frumuseții este o afacere profitabilă astăzi, așa cum o dovedește Francoise Mayers, nepoata fondatorului firmei L'Oreal, care cu averea sa de 18,8 miliarde de dolari este cea mai bogată femeie din lume. Un mijloc eficient de a câștiga mai mulți bani este vânzarea produselor cosmetice în farmacii, bazat pe încrederea cumpărătorilor că farmaciile vând produse mai sigure, mai eficiente și mai sănătoase decât un magazin de cosmetice. /Agerpres/
Acest articol a fost citit de 581 ori.
Comenteaza articolul
Comentarii (2)
1. Scris de mari in 07-09-2008 00:42
mesaj
nu ma vopsesc absolut deloc si mentin culoarea parului cu ceai de musetel, frumusetea trebuie sa fie natural, daca vrei sa fii roscata foloseste nuci verzi, daca vrei sa fi bruneta foloseste frunze de nuc, sunt atatea leacuri naturiste... dar obrazul subtire cu cheltuiala se tine dar in ceea ce priveste vopseaua de par este adevarat tot ce e scris mai sus, asa ca atentie doamnelor,...oricum frumusetea este trecatoare si sta ....in ochiul celui care priveste.......
2. Scris de
Aceasta adresa de e-mail este protejata de spam bots, trebuie sa ai activat suportul Javascript pentru a-l vedea
in 23-12-2008 00:06
ATENTIE
Atentie la florul din pasta de dinti.Provoaca tumori cerebrale.Atentie la deodorante.Contin plumb si nu lasa pielea sa transpire.Rolul pielii este de a permite eliminarea toxinelor din organism prin transpiratie.Plumbul din deodorant nu permite sa se petreaca acest fenomen.De ce cancerul de san este atat de des intalnit?Oare de ce doamnelor?