E bine știut faptul că majoritatea femeilor de carieră preferă să aștepte tot mai mult până decid să-și întemeieze o familie. Și, cum cercetătorii împing departe vârsta maximă a procreării, de data aceasta timpul e de partea lor.
Amănunt extrem de important pentru cele care știu sigur că obținerea unei anumite poziții sociale și a unui salariu consistent poate dura mai bine de zece ani. Căsătoria este definită ca uniune legitimă între soț și soție. Legitimitatea implică ideea de sancțiune a unei legi, fie ea naturală, evanghelică sau civilă, iar structura “soț și soție” denotă drepturi mutuale în ceea ce privește relațiile sexuale și, în fond, stabilirea vieții în comun. Dacă această ultimă parte a definiției permite distingerea căsătoriei de concubinaj, definiția luată ca întreg are un sens atât de larg încât poate cuprinde, de pildă, forme ca poligamia și poliandria.
Poligamia și poliandria
O abatere de la formula tipică a căsătoriei este poliandria, anume existența mai multor soți în viața aceleiași femei. Această variantă exceptională a uniunii conjugale a existat de-a lungul vremii în cultura multor popoare, între care vechii arabi, locuitorii Insulelor Canare, Indiei și Noii Zeelande, aborigenii din America etc. Majoritatea legăturilor poliandrice erau considerate fraternale, dat fiind faptul că cei care se căsătoreau cu aceeași femeie erau frați, și, cel mai adesea, unul dintre soți avea prioritate în indeplinirea atribuțiilor pe care le implica mariajul. Astfel, ambele circumstanțe direcționează inevitabil poliandria spre monogamie. Pe de alta parte, poligamia – bărbatului cu mai multe soții – a fost și rămâne o formulă mult mai răspândită decât poliandria. A existat la majoritatea popoarelor antice, dar se manifestă la fel de intens și în civilizația actuală. Cei care au rămas totuși imuni la contagiunea acestui tip de coexistență sunt, în special, grecii și romanii care, însă, au dezvoltat ceea ce numim concubinaj. Interpretat ca formă a poligamiei ori apropiat de sensul purei monogamii, concubinajul a fost admis chiar de legislația acestor popoare, secole de-a rândul. Astazi, practicanții obiceiului sunt cei aflați sub jurământul mahomedanismului, Turcia, Arabia, precum și o parte din populația Indiei. Poligamia și poliandria și-au conturat principiile găsind de cele multe ori argumente de fundament material. Acestea au apărut acolo unde se dezvoltase industria într-atât încât să permită aristocraților întreținerea unui grup de femei. Să nu uităm că, în vechime, se punea adesea problema mariajului din cu totul alte considerente decât cele morale.
Totusi, cine stabilește ce e moral și ce nu? De pildă, argumentele persoanelor “poli” sunt acestea:
- poligamia si poliandria nu sunt altceva decât celebrarea adevăratei naturi umane; - reala problemă este mai degrabă trădarea încrederii, rezultând din tendința de a permite limitarea sinelui prin acceptarea normelor unor sisteme sociale, decât opțiunea pentru stilul “swinger”(a avea mai mulți parteneri sexuali). - nu este necesară satisfacerea individuală a nevoilor unuia sau altuia dintre parteneri. În cazul oricărei inadvertențe conceptuale, întotdeauna se va găsi o terță persoană care ar putea rezolva problema; - refuză să accepte mitul conform căruia trebuie să încetezi să iubești o persoană, pentru a putea începe să iubești alta – este ca și cum, decizia de a da naștere celui de-al doilea copil ar fi condiționată de imposibilitatea de a-i oferi iubire, dat fiind faptul că sentimentele sunt “rezervate” celui dintâi nascut; - a iubi pe cineva nu îți rezerva dreptul de a-i controla comportamentul. Gelozia ar putea fi usor combătută, prin înlocuirea ei cu sentimentul de mulțumire adus cu sine de faptul că cel pe care îl iubești este iubit și de alte persoane; - monogamia sau căsătoria nu controlează sentimentele partenerilor de cuplu, deci nu garantează orientarea acestora strict asupra cuplului pe care îl formează; - stilul “poli” reprezintă adevaratele “valori familiale”. Copiii sunt fără îndoială cei care merită toata atenția, astfel ca, în cazul în care unul dintre parteneri ar renunța vreodată la cuplu, ar putea fi imediat înlocuit. De fapt, copii ar beneficia de mai multă protecție în cadrul unei “familii” numeroase și nu ar mai fi puși în situația de a se confrunta cu sentimentul abandonului.
Erorile de raționament sunt evidente în aceste situații. Totuși, care sunt argumentele monogamiei?
Monogamia
Însăși rezistența în timp a umanității și evoluția ei spre civilizare a aprobat monogamia, din simplul motiv că aceasta este expresia naturii umane. Promiscuitatea răspunde unor nevoi efemere de exprimare a pasiunii, a unor dorințe superficiale. Fiind în primul rând o contradicție a instinctului parental, ea justifică și augmentează sentimentul geloziei, poliandria găsindu-și marele obstacol chiar în reflexul masculin al proprietății. Poligamia, deși a rezistat în timp mai cu seamă ca modalitate a bărbaților de a-și satisface impulsurile erotice, contravine radical ideii de echitate sexuală, reprezentând până la urma un atac la demnitatea femeii, de vreme ce impune negarea acesteia ca personalitate de sine stătătoare și incurajează o viziune cât se poate de eronată: exploatarea femeii sau femeia ca adjuvant sexual. O formă a monogamiei este celibatul. Fie că este sau nu o consecință a dependenței de serviciu, este oricum foarte tentant. Mulți aleg să “prelungească” vârsta adolescenței până peste pragul de 30 de ani ăi nu fac decât sa evite responsabilitățile. Unii spun că asta înseamnă să fii cu adevărat independent, chiar dacă mai sunt voci care susțin că este o dovadă clara de imaturitate. Progresul umanității prin prisma monogamiei se datorează, mai mult decât oricărui factor, doctrinei creștine. Creștinismul, nu numai că a descurajat relațiile poligame și poliandre, dar a “protejat” Europa de practicanții acestora, adepți ai mahomedanismului, promovând ideea de parteneriat în cuplu și continuând să extindă o serie de principii compatibile esenței umane.
E bine știut faptul că majoritatea femeilor de carieră preferă să aștepte tot mai mult până decid să-și întemeieze o familie. Și, cum cercetătorii împing departe vârsta maximă a procreării, de data aceasta timpul e de partea lor.
Amănunt extrem de important pentru cele care știu sigur că obținerea unei anumite poziții sociale și a unui salariu consistent poate dura mai bine de zece ani.
