Prima pagină
Articole științifice
Știri medicale
Lexic de boli
Aditivi alimentari
Resurse de sănătate
Terapii complementare
Resurse naturale
Planificare familială
Medicamente
Utile
Căutare avansată
Login





Parola uitata?
Nu ai cont? Creaza unul
Veterinarii suceveni atenționează asupra calității unor produse din carne
Veterinarii suceveni atrag atenția populației asupra pericolului reprezentat de micii serviți de vânzători ambulanți, prin târguri și piețe, în urma sesizărilor primite conform cărora carnea folosită este neverificată sanitar-veterinar. Directorul Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Suceava, Petrea Dulgheru, a spus că folosirea cărnii neverificate la preparare expune consumatorul la o serie de boli ce se transmit de la animal la om.
Potrivit lui Petrea Dulgheru, este deosebit de grav că au fost depistați agenți economici ce prelucrează și introduc în consum carne fără documente care să ateste calitatea acesteia. Totodată, el are semnale conform cărora există carmangerii în care se sacrifică animale și apoi se comercializează pe piață carnea neverificată sanitar-veterinar. Șeful DSVSA Suceava atrage atenția că, în cazul în care cei aflați în neregulă vor fi depistați, li se vor închide unitățile și se vor alege cu dosare penale.
Petrea Dulgheru a instruit procesatorii de carne și administratorii de abatoare cu privire la noul pachet legislativ în ceea ce privește normele igienice ce trebuie îndeplinite de aceste unități, precum și legea siguranței alimentelor.
Procesatorii au fost avertizați că riscă să le fie sistată activitatea în cazul unor nereguli, iar până la 31 decembrie 2006 trebuie să își lichideze absolut toate stocurile de carne provenită din afara Uniunii Europene.
Petrea Dulgheru a afirmat că Rusia refuză să mai primească importurile de carne din țara noastră și din Bulgaria pe motiv că cele două țări nu garantează siguranța alimentelor.
Exportul de carne spre Rusia se poate face numai în condițiile în care unitățile exportatoare sunt verificate în prealabil de către inspectori veterinari ruși. De aceea, Autoritatea Națională Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor a solicitat DSVSA Suceava să transmită lista cu unități din județ ce doresc să exporte carne în Rusia.
/Rompres/

Acest articol a fost citit de 842 ori.

Comenteaza articolul
Nume:
Titlu:
Comentariu:

Cod:* Code


Comentarii (5)
 
1. Scris de Joeie in 14-07-2011 15:17
 
 
 
croVbHYgMkbVPs
I'm not easily impressed. . . but that's ipmresisng me! :)
 
 
2. Scris de iclowxw in 14-07-2011 21:22
 
 
 
NNhpejejSoekhYSat
xwSVrF jditexivlqvy
 
 
3. Scris de jgvctrp in 15-07-2011 16:32
 
 
 
gUxeSSbGMHlpx
q7WvlZ , [url=http://dzhglyoovsrl.com/]dzhglyoovsrl[/url], [link=http://jwwichdpfyux.com/]jwwichdpfyux[/link], http://ueksssnaxvwp.com/
 
 
4. Scris de uokdaakzyb in 17-07-2011 18:47
 
 
 
LWpLjUBmdMklD
DS5l7s wzsaqidnyxdh
 
 
5. Scris de karebipdgu in 20-07-2011 16:22
 
 
 
rCqzucQDrDUzfQrg
grqNQs , [url=http://ucyronezqblo.com/]ucyronezqblo[/url], [link=http://gnzcugnuaxpd.com/]gnzcugnuaxpd[/link], http://iridmsnlcfrb.com/
 
 
 

Cauta produse in Farmacia online PCFarm.ro


Lentile de contact
Optiland.ro