Prima pagină
Articole științifice
Știri medicale
Lexic de boli
Aditivi alimentari
Resurse de sănătate
Terapii complementare
Resurse naturale
Planificare familială
Medicamente
Utile
Căutare avansată
Login





Parola uitata?
Nu ai cont? Creaza unul
Unul din cinci soldați care supraviețuiește războaielor din Irak rămâne cu sechele psihice
Aproape 20% dintre soldații americanii care s-au întors din Irak și Afganistan, în jur de 300.000 în total, au probleme psihice sau suferă de depresie profundă, dar doar jumătate dintre ei beneficiază de tratament adecvat, se menționează într-un raport dat citat de AFP. Studiul Corporației RAND a fost efectuat în urma centralizării cercetărilor efectuate în cazurile a 1.965 de soldați din 24 de regiuni din Statele Unite ale Americii (SUA). Din octombrie 2001, circa 1,6 milioane de soldați au fost dislocați în războaiele din Irak și Afganistan.
Dintre cei 20% de foști combatanți care prezintă sindromul de stres post-traumatic și depresii, jumătate au declarat că au fost martorii morții violente a unui camarad sau al rănirii grave a acestuia. De asemenea, în jur de 45% dintre ei susțin că au văzut cadavre ale unor civili uciși sau oameni răniți foarte grav, în timp ce 10% dintre cei afectați psihic afirmă că au fost ei înșiși răniți și spitalizați.
Rata de incidență a sindromului post-traumatic și a depresiilor este cea mai mare în rândul pușcașilor marini și al infanteriștilor. Cei mai vulnerabili la astfel de afecțiuni sunt femeile și soldații de origine hispanică, iar factorul comun pentru dezvoltarea lor este participarea la conflicte armate.
Totuși, aproape jumătate dintre soldații americani care suferă de probleme pisihice nu încearcă să obțină tratament de specialitate, întrucât se tem că mai târziu acest lucru îi va împiedica să găsească de lucru, concluzionează studiul, potrivit AFP.
După cum menționează raportul, chiar dacă soldații cu afecțiuni psihice beneficiază de tratament, în jumătate din cazuri acesta este de nivel minimal. /Rompres/

Acest articol a fost citit de 765 ori.

Comenteaza articolul
Nume:
Titlu:
Comentariu:

Cod:* Code


Fii primul care comenteaza articolul
 
 

Cauta produse in Farmacia online PCFarm.ro


Lentile de contact
Optiland.ro