Prima pagină
Articole științifice
Știri medicale
Lexic de boli
Aditivi alimentari
Resurse de sănătate
Terapii complementare
Resurse naturale Remedii naturale Plante medicinale
Planificare familială
Medicamente
Utile
Căutare avansată
Login





Parola uitata?
Nu ai cont? Creaza unul
Tulburări ale dentiției tratate gemoterapic
carii_copii_mare.jpgPerioada primăverii este una dificilă pentru majoritatea organismelor, care ies din iarnă cu diferite carențe, în special de vitamine și de minerale.
În ultimul timp, la cabinet, multe mămici mi se plâng de calitatea dinților copiilor. În cazul dentiției primare, de afectările smalțului dentar , cu mici carii ce apar chiar de la 1 an jumătate, 2 ani, ajungând în multe situații ca dinții copiilor să se macine complet într-un an – doi. Iar în cazul dentiției definitive, de lentoarea apariției ei (luni de zile, dinții întârzie să apară, chiar și după căderea dinților de lapte).
Toate aceste probleme apar în situații de lipsă de minerale, iar când afirm acest lucru nu mă refer la calciu sau magneziu așa cum toată lumea consideră, ci la oligoelementele care intră în structura țesuturilor dure, precum dinții, și anume la mangan, la siliciu, la apatit (fluoro-fosfat de calciu) și alte săruri importante.

Principalele surse de minerale din alimentația noastră sunt rădăcinoasele. În afară de supe și ciorbe, copii nu mai consumă deloc leguminoase și mai ales rădăcinoase. Preferă multe dulciuri, ciocolata înlocuiește orice alt aliment.

Gemoterapia poate ajuta unele situații de demineralizări importante, ajutând în același timp la îmbunătățirea circulației la nivelul gingiei.
Una dintre cele mai utile combinații pentru întărirea gingiilor și a dinților este cea dintre Extractul din muguri de Brad alb- Abies pectinata MG=D1, 2 ml în apă, dimineața cu Extractul din muguri de Mesteacăn pufos- Betula pubescens MG=D1, 2 ml în apă, seara, zilnic, 2-3 luni.

Pentru copii mai mici, la această combinație se poate adăuga și Extractul din mlădițe de Măceș- Rosa canina MG=D1, 2 ml în apă, la prânz, același interval de timp.

Extractul din mlădițe de Măceș- Rosa canina MG=D1 este un remediu optim pentru copii care prezintă întârzieri de creștere și tulburări de mineralizare, având în același timp o acțiune osteoblastică importantă (participă la refacerea țesutului osos).
Extractul din muguri de Mesteacăn pufos- Betula pubescens MG=D1 are o acțiune specifică în demineralizare și decalcifierea osoasă generală, fiind utilă în tulburările de creștere și de nutriție la copii, precum și în tulburări de dentiție precum pioree alveolo-dentară, gingivite sau gingivo-stomatite. Este în același timp un tonic și stimulant general în astenia psiho-fizică.
Iar Extractul din muguri de Brad alb- Abies pectinata MG=D1 este principalul remediu remineralizant, cu acțiune în decalcifierile osoase, în rahitism, în hipertrofia glandulară, în cariile dentare și în pioree alveolodentară.

Împreună cu un regim alimentar adecvat, combinația celor trei remedii, administrată perioade variabile, de la 2-3 luni până la 6 luni de zile, se poate dovedi benefică pentru refacerea dentiției la copiii.

Dr. Sorina Soescu

Acest articol a fost citit de 478 ori.

Comenteaza articolul
Nume:
Titlu:
Comentariu:

Cod:* Code


Fii primul care comenteaza articolul
 
 

Cauta produse in Farmacia online PCFarm.ro


Lentile de contact
Optiland.ro