|
Tomograf pentru spitalul municipal din Hunedoara |
Spitalul municipal din Hunedoara a fost dotat cu un computer tomograf în
valoare de peste 1,2 milioane de lei, aparatul urmând să intre în funcțiune în
martie, transmite corespondentul ROMPRES.
"Este nevoie să obținem mai multe autorizații de deținere și amplasare de
la Comisia Națională
pentru Controlul Activităților Nucleare, precum și de
amenajare a celor trei încăperi în care va funcționa acest echipament
medical", a declarat managerul general al spitalului, dr. Gavril Bende.
Tomograful va servi pentru investigațiile medicale necesare pacienților din
orașele Hunedoara, Călan, Hațeg și din localitățile arondate acestora. Este cel
de-al treilea aparat de acest fel din județul Hunedoara, după cele aflate în
spitalele din Petroșani și Deva.
/Rompres/
Acest articol a fost citit de 1188 ori.
|