|
Terapie cu ajutorul câinilor |
|
S-a demonstrat că animalele de companie sunt foarte utile la casa omului. Un exemplu îl reprezintă câinii. A scoate zilnic un câine la plimbare înseamnă, în opinia medicilor, a evita un mod de viață sedentar și toate consecințele ce decurg din acesta. Saliva câinelui conține o substanță numită litozim, un antiseptic natural care favorizează închiderea rapidă a rănilor. Câinii de mari dimensiuni stimulează ritmul alfa cardiac. Medicii le recomandă persoanelor cu afecțiuni de inimă să țină mâna preț de jumătate de oră în dreptul inimii câinelui, asta va avea efectul unui cardiostimulator. Experiența arată că de multe ori familiile în care există un câine sunt mai unite și depășesc mai ușor stările conflictuale. Totuși medicii îi sfătuiesc pe soții certați să nu mizeze doar pe efectul miraculos al companiei patrupedului, ci să găsească disponibilitate de comunicare. La alegerea unui animal de companie, medicii sfătuiesc ipoteticii stăpâni să țină cont în primul rând de diferențele de rasă. Dacă o persoană are probleme de comunicare sau de altă natură psihologică, este recomandabil ca aceasta să-și ia un câine liniștit din rasa labrador sau sharpei. Pentru copii ar fi mai potriviți câini din rasa Saint-Bernard, Schnauzer uriaș sau Boxer. Ce-i drept, trebuie ținut cont de faptul că aceștia sunt niște câini mari, unii dintre ei cu blană bogată, de aceea sunt greu de întreținut. Însă indiferent de costul întreținerii unui câine, beneficiile pe care acesta le aduce unei familii sunt imense.
Acest articol a fost citit de 1620 ori.
|