OMS: Tutunul provoacă decesul a peste jumătate dintre persoanele care fumează cu regularitate

În majoritatea ţărilor ce implementează Convenţia-cadru pentru Controlul Tutunului, fumatul nu mai este un obicei acceptabil în societate, însă continuă să fie o cauză semnificativă de mortalitate, producând decesul a peste jumătate dintre persoanele care fumează regulat.
 
Aceste afirmaţii aparţin secretarului convenţiei-cadru, Vera Luiza da Costa e Silva, şi au fost făcute într-o conferinţă de presă ţinută la Geneva în ajunul împlinirii a zece ani de la data intrării în vigoare, la 27 februarie 2005, a acestui prin tratat încheiat vreodată sub auspiciile Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. 
 
Având ca scop combaterea epidemiei mondiale de tabagism, tratatul avea, la data intrării sale în vigoare, 40 de state semnatare, iar în prezent numărul acestora este de 168 (reprezentând aproximativ 90% din populaţia globului). 
 
Cele mai recente date difuzate de OMS arată că, în fiecare an, mor din cauza fumatului şase milioane de persoane, cifră care s-ar putea reduce considerabil dacă se va îndeplini obiectivul vizând diminuarea cu 30% până în 2025 a consumului de tutun în ţările semnatare ale convenţiei. 
 
Progresele înregistrate variază foarte mult, printre ţările cu cele mai bune rezultate figurând Finlanda, Irlanda, Noua Zeelandă şi o serie de state insulare din Pacific, care se definesc drept 'lipsite de tutun' (având în vedere că fumătorii reprezintă sub 15% din populaţie). 
 
Eforturile de diminuare a fumatului sunt afectate de publicitate şi de creşterea ofertei de dispozitive electronice de inhalare a nicotinei fără a face fum, precum şi a celei legate de alte forme de consum de tutun, cum ar fi narghileaua. O altă problemă este legată de faptul că, în multe regiuni, fumatul face parte din cultura locală. 
 
Pe de altă parte, sunt foarte multe acţiuni, inclusiv în justiţie, întreprinse de firmele producătoare de tutun contra măsurilor menite să combată tabagismul, a menţionat Da Silva, subliniind că 'există tot mai multe ameninţări şi că industria tutunului devine tot mai agresivă'. 
 
În deceniul care a trecut de la intrarea în vigoare a convenţiei-cadru, 80% dintre ţările semnatare şi-au întărit legislaţia în privinţa limitării consumului de tutun, iar costul unui pachet de ţigări a crescut în medie cu 150%.
 
Sursa: AGERPRES
Ca sa postezi trebuie sa faci LOGIN
Back to top