Dr. Ciprian Constantin: Chirurgia bariatrică - indicaţie clară în obezitatea morbidă

Medicul Ciprian Constantin, şef al Departamentului Diabet şi Nutriţie din cadrul SUUMC ''Carol Davila'' Bucureşti a declarat că apelarea la chirurgia bariatrică este un indicator al obezităţii morbide, fiind indicată şi în obezitatea comună, când sunt prezente şi alte complicaţii ale acesteia, acest tip de intervenţie fiind realizată la recomandare medicală, fiind o alternativă a terapiei medicale nutriţionale şi a modificării stilului de viaţă.
 
Potrivit acestuia, chirurgia bariatrică are o indicaţie clară în obezitatea morbidă şi se face după criterii stricte aprobate de către societăţile medicale profesionale. 
 
Acest tip de Glossary Link chirurgie este indicată şi în obezitatea "comună, când sunt prezente şi alte complicaţii ale acesteia, la recomandare medicală, acesta fiind o alternativă a terapiei medicale nutriţionale şi a modificării stilului de viaţă'', a adăugat medicul.
 
În ceea ce priveşte avantajele chirurgiei bariatrice, cel mai important este că după intervenţia chirurgicală scăderea ponderală este rapidă, spectaculoasă chiar. Un alt element în favoarea chirurgiei bariatrice îl reprezintă şi menţinerea greutăţii pe perioadă scurtă, medie, a arătat dr. Ciprian Constantin.
 
''Intervenţia are şi rolul de vindecare/ control al unor afecţiuni declarate cronice actual cum ar fi diabetul zaharat. Astfel, aproximativ 90-95% dintre pacienţii cu diabet zaharat tip 2 vor fi controlaţi fără medicaţie, doar cu dieta în urma intervenţiei'', a spus medicul.
 
Chirurgia bariatrică este contraindicată în cazul afecţiunilor medicale concomitente ale obezităţii morbide, care recomandă totuşi o scădere ponderală iniţială prin dieta hipocalorică. Abia apoi ar putea avea loc o intervenţie chirurgicală.
 
"Intervenţia chirurgicală este ireversibilă, grevată de riscuri asumate de către pacient", a afirmat Ciprian Constantin.
 
Totodată, el a arătat că are loc spolierea organismului post-intervenţie chirurgicală de nutrienţi de calitate, evitată totuşi în prezent prin suplimente alimentare.
 
Însă unul dintre dezavantajele recurgerii la acest tip de intervenţie este costul mare (mii de euro) nedecontat în prezent de către casele de asigurări de sănătate, având etiologia relativ comună a obezităţii - "Obezitatea de aport", a adăugat medicul.
 
''Elementul relativ contra chirurgiei bariatrice este faptul că, deşi operată, persoana trebuie să ţină dietă şi să aibă un stil de viaţă sănătos după intervenţie, recomandări care trebuie respectate a la long, în ciuda aşteptărilor pacienţilor de a evita aceste recomandări medicale'', a mai spus dr. Ciprian Constantin.
 
Persoanele operate pot creşte în greutate în timp chiar şi după intervenţie în cazul întoarcerii la vechile obiceiuri alimentare negative.
 
"Simptomatologia este una diversă post-intervenţie în funcţie de tipul de operaţie, care poate merge de la greţuri, vărsături, calculi biliari (apăruţi post-intervenţie), Glossary Link sindrom de dumping intestinal (mai ales în cazul intervenţiei de Glossary Link gastric-bypass). Alt inconvenient este acela că multiplele proceduri (bypass gastric, inelul gastric, gastric sleeve) nu sunt oferite adaptat de către aceeaşi echipă chirurgicală, existând specialişti pentru aceste proceduri care influenţează decizia finală a tipului intervenţiei", a explicat medicul militar.
 
Intervenţia durează în funcţie de experienţa celui care operează şi metoda abordată de la 1 oră şi jumătate, până la 3-4 ore.
Sursa: AGERPRES
 
Ca sa postezi trebuie sa faci LOGIN
Back to top