Raport: Numărul vârstnicilor care au nevoie de asistenţă aproape că se va tripla până în 2050

boala alzheimer

Un raport citat vineri de BBC atrage atenţia cititorilor că numărul persoanelor în vârstă care vor avea nevoie de asistenţă se va tripla până în anul 2050.

În prezent, numărul vârstnicilor care au nevoie de ajutor pentru activităţile zilnice este estimat la 101 milioane, dar, potrivit acestui ultim raport al societăţii Alzheimer's Disease International, numărul lor va creşte la 277 de milioane.

Autorii raportului precizează că o mare pare dintre aceste persoane care au nevoie de asistenţă suferă de demenţă şi avertizează că se apropie o 'epidemie globală de Alzheimer'. O serie de ţări cum sunt India şi China vor fi afectate în mod deosebit şi trebuie să înceapă de pe acum pregătiri pentru crearea de servicii de specialitate, notează raportul.

Boala Alzheimer este cea mai frecvent întâlnită formă de demenţă, având ca simptome pierderea memoriei, tulburări psiho-emoţionale, probleme de comunicare şi raţionament. Conform datelor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii /OMS/, peste 35 de milioane de oameni din toată lumea suferă de această boală, iar peste jumătate dintre aceştia trăiesc în ţări cu venituri mici şi mijlocii. 

Semne de alarmă pentru boala Alzheimer

Raportul citat de BBC subliniază că, odată cu îmbătrânirea demografică, sistemul tradiţional de asistenţă, în care aceasta este asigurată de familie, prieteni şi comunitate va avea nevoie de întăriri serioase. În acest moment, puţin peste o persoană din 10 cu vârsta de cel puţin 60 de ani are nevoie de asistenţă pe termen lung, inclusiv pentru spălat, mâncat, îmbrăcat şi mers la toaletă, ceea ce creează de multe ori o presiune uriaşă asupra familiilor, iar îngrijitorii sunt de multe ori nevoiţi să renunţe la lucru pentru a avea grijă de rudele lor vârstnice.

Se estimează că tratarea şi asistenţa acordată persoanelor cu demenţă pe plan mondial costă în momentul de faţă peste 376 miliarde de lire sterline pe an.

Autorul raportului, prof. Martin Prince, de la Institutul de psihiatrie de pe lângă King's College din Londra, a subliniat că ţările unde veniturile sunt mici sau mijlociii, cum sunt şi India şi China, trebuie să înceapă fără întârziere planificarea serviciilor necesare pentru a face faţă aşteptatei 'epidemii'.

'Schimbările economice şi sociale care se petrec în astfel de ţări vor face inevitabil ca familia să nu mai poată asigura asistenţa necesară. Scăderea fertilităţii va face ca oamenii să aibă mai puţini copii, iar femeile, având acum acces mai mare la educaţie, au şi acces mai bun la locuri de muncă şi vor fi mai puţin disponibile pentru a avea grijă' de vârstnici, a explicat profesorul. În plus, a mai avertizat acesta, intensificarea migraţiei între ţări şi din zonele rurale spre cele urbane, îndeosebi în rândul tinerilor, va duce la creşterea numărului de vârstnici 'uitaţi'.

Sursa: AGERPRES

Ca sa postezi trebuie sa faci LOGIN
Back to top