Cromoterapia

sfaturimedicale.roCromoterapia nu este o metodă nouă de menținere a sănătății. Cu mii de ani în urmă, în Extremul Orient, în China și mai ales în India, filtrele de diferite nuanțe, obținute din pigmenți vegetali, erau frecvent utilizate pentru tratarea bolilor cu ajutorul luminii colorate.

În Evul Mediu, marii maeștri ai folosirii luminii colorate au fost bizantinii cu celebrele lor vitralii, care creau jocuri feerice de nuanțe.
În prezent, studiile legate de efectele culorilor sunt tot mai bine documentate. Un întreg comerț se bazează numai și numai pe impactul pe care îl au lumina și culoarea asupra omului, fie că este vorba despre imaginea panourilor publicitare, a produselor comestibile ori a celor vestimentare.
ținând cont că mai bine de 70% din impresiile pe care le reținem și care ne influentează psihic sunt vizuale, este explicabil de ce se acordă o atenție deosebită acestui aspect.

Ghid de utilizare a culorilor

Culorile hainelor pe care le purtăm, ale hranei, ale locuinței, sunt extrem de importante și exprimabile sub două aspecte: fie sunt expresia personalității fiecăruia dintre noi, fie ne influentează caracterul, modul de a gândi și chiar anumite procese fiziologice – aceasta a doua variantă are valoare însemnată din punct de vedere terapeutic, fiind legată de autosugestie.

1. Roșu

Înseamnă vitalitate, dinamism și acțiune. Fiind o nuanță caldă, puternică, intensă,
energizantă, este indicată în cazul asteniei, a răcelii sau gripei, a durerilor reumatice, a anemiei s.a. În plan psihic, roșul stimulează trăirea unor sentimente pozitive – nu degeaba este culoarea asociată iubirii pătimașe…
Respingerea acestei culori: semnifică fragilitate launtrică, teama de acțiune și de influențele mediului înconjurător.

2. Portocaliu

Este considerat, unanim, culoarea veseliei și a bunei dispoziții. Mai puțin agresiv decât roșul, oranjul este un antidepresiv și un regenerant ideal, recomandat pentru stările de oboseală, Glossary Link anxietate, stres si dezamăgire. De asemenea, se recomandă în tratarea astmului, a tusei iritative, a febrei, a variațiilor de tensiune arterială, a spasmofiliei și nu numai. Este indicat în mod special pentru depășirea inhibițiilor, a unor obsesii și a tulburărilor sexuale.
Respingerea acestei culori: exprimă obediență, reprimare a intențiilor naturale, pudoare excesivă, frustrare.

3. Violet

Unul dintre secretele geniului lui Leonardo da Vinci a fost lumina violeta, rezultat al filtrării razelor soarelui de amiază prin draperiile camerei sale, în care petrecea mult timp înainte de a lucra.
și alte personalități au preferat această culoare: marele compozitor Wagner și misteriosul conte de Saint-Germain, cunoscut pentru înzestrările sale intelectuale și spirituale deosebite – a făcut vâlva la vremea lui prin vindecările miraculoase și prin influența pe care o exercita în cercurile politice și nu numai.
Violetul întărește sistemul imunitar, mărește amplitudinea respirației, reglează activitatea cardiacă. Este recomandat și în cazul tulburărilor de vedere, dar și împotriva cistitei, a crampelor musculare și… atenție fetelor… a celulitei! Simbolizează apropierea de latura spirituală a vieții, apariția inspirației, dinamizarea intuiției.
Preferința pentru nuanțele clare de violet, indică o natură sinceră, inocentă și întelepciune.
Respingerea acestei culori: reprezintă dezamăgire, delăsare, alienare, teama de a socializa, obsesia deziluziei.

4. Verde

Este, prin excelență, culoarea vieții, a regenerării, a vindecării și a concilierii contrariilor. Acum, când primăvara ne inundă efectiv cu această culoare, este momentul să profitam din plin de efectele sale. Verdele se recomandă atât pentru migrene, alergii, Glossary Link hipertensiune, gripă, nevralgii, insomnie, cât și pentru tumori benigne sau chiar boli de Glossary Link cancer.
Induce stări de Glossary Link relaxare, flexibilitate în gândire, perseverență, diplomație și mulțumire generală.
La toate culorile, dar la verde în mod deosebit, există diverse nuanțe care sunt sensibil diferite între ele, acționand în mod diferit și asupra organismului sau a psihicului:
a) verde crud – este regenerant, dinamizant, induce o stare de expansivitate. Combate afecțiunile cronice, intoxicațiile și pesimismul.
b) verde profund – calmant, este un adevărat balsam în tratamentul gastritelor și al stărilor de iritare psihică.
c) verde foarte închis – specific vegetației din zonele umbroase și umede, este o nuanță care conservă și favorizeză acumularea. Indicat pentru revitalizare, Glossary Link anemie, lipsa unor minerale.
Respingerea acestei culori: semnifică rigiditate intelectuală, reacții ostile față de noi valori, inadaptabilitate, intoleranță, fanatism.

5. Albastru

Nu există un elixir mai bun pentru suflet decât ridicarea privirii către albastrul cerului. Aceasta este, prin excelență, culoarea aspirațiilor înalte, a libertății lăuntrice, a calmului, a iubirii altruiste, lipsite de gelozie și posesivitate.
Albastrul stimulează imunitatea, calmează febra, reduce inflamațiile, aduce liniște și optimism, având efecte psihostabilizante. Este culoarea fidelității, a concentrării și a seriozității. Este considerată nuanță antișoc – actionează contra stărilor de isterie, a labilității psihice și a apoplexiei.
Respingerea acestei culori: denotă frustrare, dezechilibru afectiv, egoism, teama exteriorizării sentimentelor.
Excesul de albastru: s-a demonstrat că expunerea îndelungată la lumina albastră și, mai ales, interioarele de această nuanță induc stări de oboseală, tristete și Glossary Link depresie. De asemenea, s-a constatat că cei care poartă lenjerie intima albastră sufera, în timp, de diminuarea vitalității și de anumite forme de astenie.

6. Galben

Galbenul indică o serie de calități, cum ar fi luciditatea, stăpânirea de sine, simțul onoarei, optimismul și dragostea de viață. În tradiția populară există convingerea că florile galbene sunt ideale pentru tratarea bolilor de ficat și de piele.
Cromoterapia modernă a ajuns, la rândul ei, la concluzia că această nuanță stimulează functiile hepatice și amplifică funcțiile trofice la nivelul pielii, normalizând totodată și digestia. Galbenul este cea mai veselă culoare din tot spectrul și semnifică perseverență,  curaj, atenție și generozitate.
Respingerea acestei culori: înseamna decepție, izolare, Glossary Link caracter introvertit, incapacitate de a dărui.

7. Alb (nonculoare)

Este simbolul tinereții și al frumuseții eterne. Albul florilor de primavară este un adevărat izvor de pace, liniște și puritate spirituală.
Aceasta este (non)culoarea protecției absolute, fiind utilă deopotrivă pentru prevenirea și combaterea bolilor infecțioase, endocrine și nervoase. Este foarte important de reținut că există o diferență uriașă între albul naturii și cel obținut în industria coloranților – genul de alb obsedant, “de spital”, are efect deprimant.
Respingerea albului: exprimă scepticism, lipsa pasiunii, cinism, egolatrie.

Toate aceste indicații se referă strict la nuanțele pure ale culorilor, pe care le regăsim în natură: pentru roșu – culoarea cireșelor, a macilor, a fragilor; pentru oranj – rădăcina de morcov sau portocalele; pentru violet – nuanța amurgului târziu, a curcubeului; pentru galben, verde, albastru și alb – culorile primăverii.

Un articol de Alina Boicu
Sursa: www.kudika.ro

 

O să te intereseze și: « Terapia prin masaj Stiinta vietii »
Ca sa postezi trebuie sa faci LOGIN
Back to top