Este numită în limbaj popular şi floare-boierească, floare-buiacă, mănunchi, smeoaică, splinariţă, vargă-de-aur. Această plantă medicinală se găseşte la margini de păduri, în şanţuri cu apă, pe povârnişuri şi locuri defrişate de pădure. Tulpina, stufoasă, presărată cu lujeri cu flori galben-aurii, ajunge la o înălţime de cca. 80 centimetri.

Florile se pot aduna din iulie până în octombrie. Se utilizează în bolile şi hemoragiile intestinale. Splinuţa este apreciată însă cu predilecţie ca plantă de leac împotriva bolilor renale. Florile şi frunzele creează o senzaţie răcoritoare şi întrucât planta deshidratează, ea este recomandată în afecţiunile renale şi vezicale. Splinuţa are efect împreună cu drăgaica şi urzica-moartă-galbenă sau albă chiar şi în scleroza renală, în irigarea renală şi la racordarea la rinichiul artificial, în toate cele trei cazuri am putut obţine succese prin tratamentut fitoterapeutic indicat. Splinuţa se dovedeşte a fi o plantă medicinală care influenţează cât se poate de pozitiv viaţa afectivă. Ca atare, ceaiul de splinuţă ar trebui consumat neaparat în cazul unor decepţii si al altor stări sufletesti stresante. Se simte efectul ei de echilibrare în stări emoţionale grele, asemenea unei mâini care mângâie, consolează şi calmează.
Mod de folosire:
Prepararea ceaiului : Se opăreşte 1 linguriţă (cu vârf) de splinuţă cu 1/4 litru de apă şi se lasă să stea puţin. Din amestecul de ceaiuri deja menţionat se ia tot 1 linguriţă (cu vârf) şi se pregăteşte ca mai sus.

Comenteaza articolul

Nume:
Titlu:
Comentariu:
Cod:*