Spitalul Județean de Urgență Craiova nu mai are aparate de radiologie și imagistică medicală
Cadrele medicale de la Serviciul de Radiologie și Imagistică
Medicală din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență din Craiova sunt în
imposibilitatea de a-și desfășura activitatea din cauza stării avansate de uzură
a aparatelor de diagnostic radio-imagistic.
Situația este cu atât mai gravă cu cât nu există contracte de service
operative, Serviciul nemaiputând asigura explorările de diagnostic
radio-imagistic și intervenționale solicitate, punând astfel în pericol
activitatea celorlalte secții ale spitalului, transmite corespondentul ROMPRES.
Cei 17 medici care lucrează în cadrul Serviciului de Radiologie și Imagistică
Medicală al Spitalului Județean de Urgență din Craiova au semnat un memoriu
prin care prezintă situația, explicit, Colegiului Medicilor Dolj.
"Situația este extraordinar de gravă. Acest serviciu este înalt tehnicizat
și necesită întreținere permanentă, asigurată de servicii de service
specializat. Aceste verificări nu s-au mai făcut de ani de zile, nici la
laborator nici la radiologie. În ultimii ani, cei care s-au succedat la
conducerea Spitalului Județean de Urgență Craiova au neglijat în totalitate
acest aspect, chiar dacă s-au făcut, cel puțin în ultimele luni, numeroase
referate și solicitări conducerii. Două firme asigurau întreținerea acestor
aparate, dar conducerea spitalului nu a mai încheiat contracte", a afirmat
dr. Doru Dobrescu, președintele Colegiului Medicilor Dolj.
Aparatul de tomografie computerizată helicoidală nu funcționează de mai multă
vreme, iar defecțiunile au fost semnalate prin nu mai puțin de cinci referate,
ultimul în data de 30 iulie 2007. În aceeași stare se află și aparatul de
imagistică prin rezonanță magnetică nucleară. Și alte aparate, existente în
cele opt cabinete de Radiodiagnostic, funcționează sub parametri, cu defecțiuni
repetate sau, în cel mai bun caz, remedieri provizorii. Din cauza acestor
defecțiuni nu se mai pot efectua investigații de imagistică (CT și RMN) pentru
cazurile din urgență și nici pentru cazurile grave din secțiile de anestezie și
terapie intensivă, cazurile chirurgicale și pentru stadializările oncologice.
Nu se mai pot efectua nici un fel de investigații de radioscopie, radiologie
intervențională și nici examinări ecografice de părți moi. Mia mult decât atât,
condițiile de lucru ale personalului mediu și superior de specialitate nu se
încadrează în normele prevăzute de Autoritatea de Igienă a Radiațiilor.
"Întrucât este la evidența oricui că mai puțin important pentru o unitate
atât de mare este o cheltuială de câteva milioane pentru întreținere, adică
piese de schimb și reactivi, decât miliarde de lei necesare pentru
achiziționarea unor aparate noi. Din punctul meu de vedere, cred că se dorește
falimentarea cu bună știință a acestui serviciu, foarte profitabil în viitor,
pentru cine îl va prelua fie prin externalizare sau Dumnezeu știe
cum....", a mai spus președintele Colegiului Medicilor Dolj.
Acesta a mai afirmat că prețul foliilor - elemente esențiale pentru ilustrarea
examenelor radiologice -, se ridică, la câteva sute de lei și cu toate astea,
aceste folii nu au mai fost schimbate de ani de zile, necesitând creșteri ale
regimului de lucru la cifre fantastice, ducând la uzura accelerată a
aparaturii, la consumarea cu mult înainte de termen a pieselor de schimb și a
unui grad crescut de iradiere, atât pentru medic cât și pentru pacient.
/Rompres/ Acest articol a fost citit de 815 ori.