Sistemul imunitar - centura de siguranță a organismului
Sistemul imunitar este considerat centura de siguranță a organismului, a
declarat dr. Horia Vâlcu, director general de la Valmark, subliniind că România
are cel mai restrâns consum de suplimente nutriționale pe locuitor, numai
jumătate dintre concetățenii noștri utilizând suplimente pentru prevenție.În ce privește imunitatea, doctorul Dica Tănăsescu, președinte al Asociației
Medicilor de Familie, a subliniat, miercuri, că acesta constituie sistemul de
apărare a organismului nostru față de agresiunile externe.
Ea trebuie să fie menținută echilibrată și să asigure, de fapt, echilibrul
între factorii agresivi și organism, întrucât în condițiile în care agresiunea
este foarte mare asupra organismului, aceasta începe să scadă și se creează
dezechilibre în ce privește capacitatea de apărare a organismului ceea ce duce,
în cele din urmă, la boală, a explicat dr. Rodica Tănăsescu.
Această imunitate este scăzută și atunci apar o serie de afecțiuni, de pildă
gripa- o boală infecțioasă foarte contagioasă produsă de virușii gripali de tip
A, B și C.
Acești viruși își modifică tulpinile și dintre toate trei, tulpinile B și C
sunt specifice omului, iar cele de tip A mai au și trimitere de la pasăre la
om.
Ea a adăugat că răcelile sunt provocate în 80% din cazuri de alți viruși, și nu
de gripă, ci de răceală. Oamenii spun că deși au făcut vaccin antigripal, au
răcit totuși, a continuat dr. Rodica Tănăsescu, subliniind că aceste răceli nu
au nicio legătură cu gripa în sine.
Ele nu sunt foarte severe, guturaiul se manifestă cel mai frecvent.
Anual, fiecare dintre noi este supus în medie la patru răceli, viroze
respiratorii fără să fie gripă, a menționat dr. Rodica Tănăsescu. În ce-i
privește pe copii, bătrâni, persoanele instituționalizate în mod deosebit,
aceștia fac de șase-opt ori viroze respiratorii pe an, în medie.
În aceste situații, viața este grav afectată și este bine ca organismul să fie
ajutat. El poate fi ajutat prin diverși suplimenți care vin să ajute la
creșterea capacității de apărare a organismului.
Dr. Rodica Tănăsescu a făcut referire la faptul că radicalii liberi au un rol
foarte mare înce privește buna apărare
a organismului, dacă sunt în echilibru. Dacă sunt în cantități prea mari apare
stresul ofilativ și acest lucru este determinat și de poluarea foarte mare din
zilele noastre.
În această situație este de preferat să ajutăm organismul și se apelează la
antioxidanți de tipul vitaminei C, zinc, betaglucon sau alți antioxidanți.
Valmark a lansat un supliment natural în sprijinul apărării organismului-
Imunoactiv. Elconține betaglucon, zinc,
vitamina C și bioflavonide care au un rol important în ce privește sistemul de
apărare a organismului uman, cele patru substanțe fiind esențiale în acest
sens, a subliniat doctor Rodica Tănăsescu.
Ea a menționat că se pot lua câte două tablete două ori pe zi timp de o lună,
după care se face o pauză și iarăși se reia, de preferință înainte de a începe
perioada răcelilor, din octombrie, în acest fel făcându-se o prevenție
împotriva eventualelor răceli.
El poate fi luat din octombrie și până în primăvară, când organismele sunt
iarăși predispuse la răceli.
În ce-i privește pe copii, aceștia nu pot lua decât după vârsta de trei ani,
întrucât minimarțienii imunoactivi sunt sub forma unor tablete mestecabile și
este indicat să ia după această vârstă pentru ca să le poată mesteca.
Dr. Rodica Tănăsescu a explicat că avem o imunitate naturală care este dată de
laptele matern și ceea ce primește copilul prin placentă de la mamă, și
imunitatea pe care o căpătăm cu ajutorul vaccinurilor, imunitate nespecifică pe
care o dezvoltăm cu nutrienți care se adaugă în condițiile în care scade
capacitatea de apărare a organismului.
Pe lângă acestea mai există și imunitatea dobândită, pe care organismul și-o
face de-a lungul vieții sale.
Dr. Rodica Tănăsescu a subliniat necesitatea păstrării imunității organismului,
iar în perioadele în care apar agresiuni e bine ca organismul să fie ajutat.
/Rompres/ Acest articol a fost citit de 1157 ori.