Efectele tardive ale poliomielitei, numite de unii medici sindrom
postpoliomielitic, se aseamănă cu artrita, tendinița sau cu scleroza
laterală amiotrofică (ALS). Slăbiciunea poate apărea la nivelul
oricărui mușchi, indiferent dacă a fost sau nu atins în atacul
poliomielitic anterior. Simptome ca dureri articulare sau dureri
musculare, asemănătoare celor gripale, sunt frecvente.
Sindromul afectează aproximativ 25% dintre supraviețuitorii poliomielitei.
Oamenii de știință nu cunosc cauza exactă a acestui sindrom. Se pare că nu este vorba de o reactivare a unui virus dormant și nici despre o nouă infecție. Deoarece majoritatea celor ce prezintă acest sindrom au vârste între 30 și 40 de ani, nu poate fi atribuit nici procesului de îmbătrânire.
Cercetările recente se concentrează pe celulele nervoase medulare. în general, aceste celule degenerează în timp și alte celule le suplinesc lipsa, însă, cei ce au supraviețuit poliomielitei au pierdut anumiți neuroni în cursul bolii inițiale. Cei ce s-au recuperat și au dus apoi o viață activă din punct de vedere fizic, s-ar putea să-și fi suprasolicitat fără să știe neuronii spinali rămași. Suprasolicitarea mușchilor neafectați pentru a-i compensa pe cei ce au fost afectați de boală poate duce, după mulți ani, la dureri și slăbiciune musculară.
Pentru punerea diagnosticului de sindrom postpoliomielitic, medicii caută în general următoarele criterii:
•Expunere anterioară la virusul poliomielitic. Sindromul apare la cei ce aveau 10 ani sau mai mult în cursul atacului inițial de poliomielită și care au prezentat în general simptome severe.
•Perioadă lungă de latență. Momentul apariției simptomelor tardive variază mult, dar începe, în mod tipic, la aproximativ 30 de ani de la infecția inițială.
•Debut gradat. Slăbiciunea musculară poate apărea rapid, în câteva luni, dar poate rămâne neobservată atât timp cât nu interfera cu activitatea zilnică. Puteți să vă simțiți în formă dimineața, la trezire, dar să fiți extenuat la miezul zilei, obosind după activități care nu puneau nici o problemă înainte. Este dificil de prevăzut evoluția simptomelor dar, din fericire, slăbiciunea progresivă din acest sindrom este de obicei blândă.
Deși nu există un tratament specific pentru acest sindrom, mergeți totuși la consult medical dacă ați avut poliomielită și prezentați simptome noi de slăbiciune sau durere musculară. Medicamentele de tipul aspirinei și a antiinflamatoarelor nesteroidiene (AINS) pot ameliora anumite semne și simptome ale bolii. Un terapeut ocupațional sau un kinetoterapeut poate evalua modul în care vă mișcați în diferite activități din timpul muncii sau al perioadelor de recreere, putându-vă sugera căi de micșorare a oboselii musculare. Puteți încerca înotul sau aerobicul subacvatic, dar nu vă suprasolicitați mușchii.
Atitudinea dumneavoastră joacă și ea un rol important în procesul adaptării. În multe comunități s-au dezvoltat grupuri de suport pentru supraviețuitorii poliomielitei care oferă consiliere, măsuri de autoajutor și sfaturi practice.
Acest articol a fost citit de 359 ori.
Efectele tardive ale poliomielitei, numite de unii medici sindrom
postpoliomielitic, se aseamănă cu artrita, tendinița sau cu scleroza
laterală amiotrofică (ALS). Slăbiciunea poate apărea la nivelul
oricărui mușchi, indiferent dacă a fost sau nu atins în atacul
poliomielitic anterior. Simptome ca dureri articulare sau dureri
musculare, asemănătoare celor gripale, sunt frecvente.
Sindromul afectează aproximativ 25% dintre supraviețuitorii poliomielitei.
