Prima pagină
Articole științifice
Știri medicale
Lexic de boli
Aditivi alimentari
Resurse de sănătate
Terapii complementare
Resurse naturale
Planificare familială
Medicamente
Utile
Căutare avansată
Login





Parola uitata?
Nu ai cont? Creaza unul
Simptomele coloanei vertebrale
vert-column.jpgColoana vertebrală (sau șira spinării) reprezintă axul vertical al corpului uman. Ea suportă greutatea cor­pului și este, deci, supusă unor constrângeri mecani­ce importante, ceea ce ex­plică frecvența durerilor acestei regiuni, de la gât până în partea inferioară a spatelui. Se obișnuiește ca șira spinării în ansamblul ei să fie numită „spate", dar, de fapt, ea este divizată în trei segmente care, de sus în jos, sunt: coloana sau șira cervicală, coloana dorsală și, în sfârșit, coloana lombară.

Privind din profil o coloană vertebrală, se vede de sus în jos: curbura cervicală convexă spre înainte, sau lordoza cervicală, o discretă curbură dorsală, convexă spre înapoi sau cifoza dor­sală, în sfârșit, o a doua lor­doza joasă sau lordoza lom­bară deasupra regiunii feselor. Segmentele coloa­nei vertebrale sunt formate din vertebre osoase care diferă în funcție de cele trei etaje ale coloanei. Există șapte vertebre cervicale, -douăsprezece dorsale și cinci lombare, cele mai voluminoase.

Toate patologiile se pot ocaliza la nivelul coloanei, de la cele mai benigne la cele mai grave. Simptomul principal este durerea însoțită sau nu de limitarea mișcărilor normale ale cor-oului în spațiu: întoarcerea capului, aplecarea în față, așezatul, ridicatul etc.

Deformațiile dureroase
În afara durerii, de intensi­tate variabilă, calmată sau nu de repausul alungit și de imobilizare, celelalte simptome sunt deformările vizi­bile, adesea  nedureroase. Acestea sunt fie accentuări ale curburilor normale ale coloanei   respectând   axa verticală a corpului (crește­rea lordozelor cervicale și lombare, sau a cifozei dor­sale), fie deformări care generează asimetria coloa­nei văzute din față: este vorba de scoliozele adevă­rate prin rotația anumitor vertebre sau atitudinile sco-liotice. Cea mai frecventă se datorează banalei inega­lități de lungime a membre­lor inferioare care se com­pensează grație unei tălpi mai groase.

Principalele simptome ale coloanei vertebrale sunt, deci, durerea și deformările cu sau fără limitare a miș­cării. Fiecare cunoaște extrema frecvență a durerilor rahidiene, mai ales lombare, care pot deveni un handi­cap sever. Cel mai adesea, cauzele sunt mecanice (contracturi musculare, artroze, hernie de disc), dar toate patologiile se pot localiza la nivelul coloanei, provocând dureri și, mai rar, deformări.

Examenul spatelui
Examenul clinic al coloa­nei vertebrale trebuie să se facă în slip, întâi cul­cat și apoi în picioare. Se privește statica, se pal­pează și se măsoară. În general, examenul clinic al coloanei este integrat unei examinări mai cuprinzătoare, mai ales neurologică. Examinările radiologice standard sunt adesea utile pentru a căuta fără greutate o cauză neevidentă, sau dacă durerea persistă, sau pentru a studia cur­burile axei coloanei mai ales la copil.

Acest articol a fost citit de 609 ori.

Comenteaza articolul
Nume:
Titlu:
Comentariu:

Cod:* Code


Fii primul care comenteaza articolul
 
 

Cauta produse in Farmacia online PCFarm.ro


Lentile de contact
Optiland.ro