Ieșirile în aer liber pot fi un minunat prilej de exercițiu fizic, distracție și apropiere de natură, însă, fără a lua corect în calcul toate riscurile, o obișnuită campare în pădure poate deveni o aventură periculoasă, chiar amenințătoare de viață. Recunoașteți-vă limitele Adaptați excursia dumneavoastră în aer liber la condiția fizică pe care o aveți.
Plănuiți dinainte Dacă mergeți într-un loc necunoscut faceți, din timp, o hartă a drumului, luați-o cu dumneavoastră și poziționați-vă pe ea din când în când. E bine să știți prognoza meteo și să fiți atent la schimbările de vreme produse în timp ce călătoriți. Înștiințați pe cineva unde vă duceți și când plănuiți să vă întoarceți.
Îmbrăcați-vă corespunzător În drumeții este neceseră o încălțăminte rezistentă. Dacă urcați pe munte, fiți pregătit pentru schimbările de vreme. Pe vârful muntelui va fi probabil mai frig sau mai umed. Zonele mai aride prezintă variații neobișnuite de temperatură între zi și noapte.
Luați-vă echipament adecvat Plănuiți din timp ce să vă luați la dumneavoastră și asigurați-vă că aveți tot ce vă este necesar pentru excursie. Când mergeți cu cortul, luați întotdeauna la dumneavoastră articole de prim ajutor.
Fiți atent la animale! Dacă vi se pare că animalele sălbatice se poartă ciudat, acest lucru ar putea fi un semn de turbare, așa că cel mai bine este să vă feriți de ele. În plus, nu vă apropiați de un pui de animal deoarece mama poate fi în preajmă. Nu țineți mâncarea în cort pentru că poate atrage animale nedorite. Cel mai bine este să o puneți într-o pungă și să o atârnați de un copac din apropiere.
Nu beți apă din zonă Nu beți niciodată apa dintr-un râu sau lac decât după ce ați filtrat-o sau ați tratat-o într-unui din modurile descrise mai jos. Chiar dacă apa este limpede, poate fi contaminată cu bacterii sau paraziți. A bea apă dintr-un râu de munte poate provoca mai frecvent o îmbolnăvire decât a bea apă dintr-un lac deoarece, în prima situație, paraziții nu se pot sedimenta pe fundul apei. Puteți să vă procurați apă bună de băut prin una dintre următoarele metode: •filtrați apa printr-un filtru de apă portabil, pe care-l puteți găsi la magazinele cu articole de campat; •fierbeți apa cel puțin 3 minute; •tratați apa cu tablete pentru purificat apa.
Stingeți focul de tabără Nu puneți niciodată în primejdie siguranța altor persoane care campează sau a animalelor nestingând complet un foc de tabără.