Adepții reformelor în nutriție și în modul de viață au numit sarea
drept aducătoare de moarte albă, otravă lentă, substanță distrugătoare
a sănătății, care duce la creșterea tensiunii arteriale și la
distrugerea vaselor de sânge. Numai că ultimele cercetări pentru
descoperirea efectelor consumului de sare asupra îmbolnăvirilor
cardiace și ale sistemului circulator au avut un rezultat uluitor: nu
consumul de sare, ci mai degrabă lipsa acesteia reprezintă un risc în
privința sănătății.
Această concluzie la care au ajuns cercetătorii științifici de la Albert Einstein College of Medicine din New York și care contrazice clar presupunerile de până acum a avut la bază o măsurătoare în cerc foarte larg. Au fost făcute cercetări pe aproape 9 000 de subiecți obișnuiți, care au împlinit 30 de ani și care nu au redus consumul zilnic de sare. Elininându-i din cercetare pe cei cu riscuri (hipertensiune, fumat, diabet), s-a dovedit că consumul de sare în sine nu reprezintă un factor de risc. În cazul celor care consumă cea mai mică cantitate de sare, riscul de a fi expuși îmbolnăvirilor grave este cu 80 la sută mai mare decât în cazul celor care preferă o alimentație cu o cantitate destul de mare de sare.
În ultima vreme încep să cadă tot mai multe mituri legate de caracterul nesănătos al unor alimente sau al modului de trai, fapt care este tot mai mult consecința computerizării sistemului sanitar, a interpretărilor mai înlesnite ale datelor. În țările dezvoltate, în anii 1990, s-a început introducerea masivă în calculatoare a datelor privind datele personale de sănătate, astfel în tot mai multe locuri stau la dispoziție bazele de date electronice care pot fi comparate. Iar programele de analize oferă rând pe rând dovezile care dezmint datele greșite de până acum.
Potrivit ultimului număr al revistei International Journal of Cancer, în urma unei analize care a durat câteva decenii, s-a constatat că apariția cancerului la sân la femei nu are nicio legătură cu consumul de ceai sau cafea. Timp de 22 de ani au fost adunate datele de la peste 85 de mii de de persoane și nu s-a descoperit nici un risc ridicat de cancer la sân în rândul femeilor care au băut zilnic mai mult de patru cafele sau ceaiuri, în comparație cu cele care au băut o cantitate mai mică. Ba mai mult, în cazul femeilor intrate în menopauză, riscul apariției cancerului la sân a scăzut într-o măsură oarecare la cele are au consumate cele mai multe băuturi cu cofeină, în comparație cu cele cere au consumat cantități mai mici.
Un alt studiu dezminte că acrilamida, substanța care se formează în ulei în urma prăjirii cartofilor, ar fi cancerigenă. După părerea cercetătorilor italieni și elvețieni, studiile de până acum privind legătura dintre consumul de cartofi prăjiți și îmbolnăvirile de cancer oferă o concluzie pripită. În schimb, nu s-a ocupat nimeni în mod serios de legătura existentă între obezitate și cancer, care este mult mai verosimil răspunzătoare pentru respectivele îmbolnăviri, din cauza consumului de mâncăruri mult prea grase.
Tot cercetători americani au descoperit, potrivit unui studiu publicat în British Medical Journal, că nici un fapt științific nu susține presupunerea potrivit căreia organismul omului are nevoie de consumarea zilnică de opt pahare de apă, adică a unei cantități de un litru și jumătate - doi litri de apă. Dacă unor persoane nu le este sete și consumă mai puțină apă decât cantitatea recomandată ca fiind ideală, nu înseamnă că vor avea neapărat pietre la rinichi sau probleme de digestie. Este adevărat că necesitatea zilnică de apă la unele persoane poate ajunge și la doi litri și jumătate, dar o parte din această cantitate este acoperită de conținutul de apă din alimentele consumate./Rompres/
Un
Acest articol a fost citit de 1018 ori.
Comenteaza articolul
Comentarii (8)
1. Scris de medic in 15-07-2008 23:33
falsuri
ar fii bine sa renunte la a se lasa mituiti si sa faca aceste cercetari corect!!!!!!
2. Scris de Scris de un bolnav in 16-07-2008 14:50
Pe cine sa mai crezi ?!!!
Faptul ca astazi citesti un "adevar",care dupa un timp este contrazis de un alt "adevar" te descumpaneste si te face sa nu mai ai nici o incredere si nici o speranta.
3. Scris de Elena in 17-07-2008 13:09
Sarea nu este o otrava ..
Foarte interesant articol, da peste cap toate teoriile de pana acum privind consumul de sare si de apa. Daca este asa, studiile si rezultatele lor, ar trebuie sa ajunga la medici pentru a le pune in aplicare, sau nu se poate asa de repede. Noi , cetatenii, pacientii putem pune in aplicare aceste informatii fara avizul medicului ?