Prima pagină
Articole științifice
Știri medicale
Lexic de boli
Aditivi alimentari
Resurse de sănătate
Terapii complementare
Resurse naturale
Planificare familială
Medicamente
Utile
Căutare avansată
Login





Parola uitata?
Nu ai cont? Creaza unul
Șapte feluri în care organismul este influențat de ritmul circadian
sunmap.gifMajoritatea oamenilor nu sunt conștienți de ceasul lor intern până nu intră sub incidența așa-numitului fenomen de "jetlag" produs în urma călătoriilor mai lungi cu avionul, sau atunci când încearcă să-și schimbe ritmul cotidian de somn. La fel ca un ceas ce trebuie potrivit zilnic, ritmul circadian al creierului are nevoie de înregistrarea unui ciclu complet zi - noapte pentru a pune în ordine funcțiile organismului, conform unui articol publicat în ultimul număr al revistei Newsweek consultată joi de Rompres.

Aproape toate funcțiile organismului oscilează în cursul unei zile în funcție de acest ceas biologic ce afectează chiar și nașterea și moartea. Dereglarea repetată a ritmului natural al corpului nostru reprezintă un serios pericol pentru sănătate. Unele studii au demonstrat că asistentele medicale care schimbă în mod regulat turele de noapte cu cele de zi suportă un risc crescut de îmbolnăvire de cancer mamar decât cele care lucrează doar într-o singură tură. De asemenea, programul de muncă în ture este considerat răspunzător pentru o creștere a riscurilor legate de obezitate și diabet.
Psihologul Roberto Refinetti, redactor șef al revistei Journal of Circadian Rhythms, și Steven Brown, de la University of Zurich, au întocmit o listă ce cuprinde 7 moduri în care organismul este influențat de ritmului circadian.

1. Temperatura corpului este mai scăzută dimineața, înainte de trezire și mai ridicată spre seară. Astfel o temperatură de 37 de grade Celsius poate însemna febră la ora 7 dimineața, dar după ora 5 după-amiaza este o temperatură cât se poate de normală.

2. Infarcturile miocardice se produc cu o probabilitate de două ori mai mare la primele ore ale dimineții decât în orice altă perioadă a zilei.

3. Nașterile sunt mai frecvente dimineața și la începutul după-amiezei.

4. La fel și în cazul sinuciderilor.

5. Ritmul biologic este motivul pentru care medicii prescriu de multe ori luarea anumitor medicamente în anumite perioade ale zilei. Spre exemplu, atât aspirina cât și medicamentele antihistaminice sunt mai eficiente dacă sunt luate dimineața, însă anumite tipuri de tratament prin chemoterapie împotriva cancerului sunt mai eficiente și mai puțin dăunătoare pentru organism dacă sunt administrate noaptea.

6. De obicei relațiile sexuale sunt întreținute noaptea, înainte de culcare.

7. Dacă am trăi complet în întuneric, ritmul circadian uman ar avea mai mult de 24 de ore (25 de ore sau chiar mai mult).
/Rompres/

Acest articol a fost citit de 657 ori.

Comenteaza articolul
Nume:
Titlu:
Comentariu:

Cod:* Code


Fii primul care comenteaza articolul
 
 

Cauta produse in Farmacia online PCFarm.ro


Lentile de contact
Optiland.ro