Prima pagină
Articole științifice
Știri medicale
Lexic de boli
Aditivi alimentari
Resurse de sănătate Sport Rețete de sănătate Programe de sănătate Ghid de prim ajutor
Terapii complementare
Resurse naturale
Planificare familială
Medicamente
Utile
Căutare avansată
Login





Parola uitata?
Nu ai cont? Creaza unul
Sângerarea dintr-o rană deschisa
wrist_injury_with_blood.jpgSângerarea dintr-o rană de la suprafața corpului se poate produce dintr-o rană ușoară de tipul unei înțepături de ac, până la răni majore ca o tăietură adâncă în care este lezată o arteră importantă. Toate rănile necesită tratament corespunzător. Tratarea lor inadecvată poate duce la infecții severe. O precauție importantă împotriva infecțiilor este aceea de a vă asigura că vaccinarea antitetanică este la zi.

Tăieturile
În cazul unei mici tăieturi care sângerează doar puțin, spălați cu atenție tăietura cu apă și săpun.
 Aplicați un unguent antibiotic pentru a preveni o infecție și un bandaj pentru a menține rana curată. Dacă tăietura dumneavoastră este mai adâncă -adică sângerarea nu se oprește de la sine în decurs de câteva minute sau tăietura este mare, profundă sau zdrențuită pe margini- consultați-vă medicul. Dar, mai întâi, opriți sângerarea comprimând direct leziunea, folosind un bandaj steril sau o o bucată curată de material. Mențineți presiunea până la oprirea sângerării.

Contuziile
Contuziile rezultă în general de la o lovitură sau o căzătură. Sângerarea de sub piele produce o acumulare de sânge (un hematom). Pentru reducerea disconfortului, ridicați zona afectată și aplicați periodic gheață sau pansamente reci, câte 20 de minute de câteva ori pe zi, timp de 1-2 zile.
 
Înțepături
Călcarea pe un cui constituie cel mai frecvent mod de producere a unei răni prin înțepare. O asemenea rană nu determină, de obicei, o sângerare abundentă. De regulă, sângerarea este mică și pare să se oprească aproape instantaneu. Aceasta nu înseamnă că nu este necesar tratament. Leziunile prin înțepare sunt periculoase datorită riscului de infectare. Obiectul cu care s-a produs leziunea, în special dacă a fost în contact cu pământul, poate conține spori ai barilului tetanic sau ai altor bacterii. Există, în acest caz, riscul unei infecții severe. O rană produsă prin înțeparea piciorului prin pantof este în mod particular susceptibilă de a determina o infecție severă.

În cazul îngrijirii unei răni produse prin înțepare, opriți sângerarea, dacă este cazul, prin compresia rănii cu ajutorul unei comprese sterile sau a unei cârpe curate. Apoi, căutați ajutor medical de urgență, pentru prevenirea infecțiilor. Dacă sângerarea este minoră, unii medici recomandă să lăsăm să se scurgă puțin sânge pentru o perioadă scurtă de timp pentru curățarea rănii. Dar, nu se știe dacă acest lucru poate reduce riscul de infecție.

Lezarea țesuturilor moi
În cazul lezării țesuturilor moi, pe lângă rănirea pielii are loc și lezarea țesuturilor subiacente cum ar fi mușchii, țesutul de susținere și vasele de sânge. Aceste leziuni pot rezulta în urma lovirii sau tăierii severe a zonei respective, atunci când pielea este separată de țesuturile subiacente sau când pielea este îndepărtată în mod forțat. Lezarea țesuturilor moi necesită îngrijire medicală specifică. Comprimați zona lezată pentru oprirea sângerării și chemați ajutor medical de urgență.

Leziuni abdominale
Datorită posibilității lezării organelor interne, orice leziune care penetrează peretele abdominal este o leziune potențial gravă. Dacă dumneavoastră sau cineva cu care sunteți prezentați o asemenea plagă abdominală, chemați ajutor medical de urgență. înainte să deplasați pe cineva cu o rană abdominală, poziționați persoana respectivă pe spate. Dacă nu protruzionează nici un organ intern prin rană, apăsați pe rană folosind un bandaj steril sau o cârpă curată pentru a opri sângerarea. După oprirea hemoragiei, fixați bandajul cu o bandă adezivă. în cazul în care există deplasări de organe interne, nu încercați să le repoziționați. Acoperiți rana cu o bucată de îmbrăcăminte.

Acest articol a fost citit de 3176 ori.

Comenteaza articolul
Nume:
Titlu:
Comentariu:

Cod:* Code


Comentarii (4)
 
1. Scris de chiliman victor in 25-12-2009 20:56
 
 
 
sfaturi bune!
cu ceva timp in urma m-am intepat cu un cui in talpa piciorului drept.Primele masuri pe care le-am luat au fost: am curatat locul intepaturii cu apa oxigenata,in acelasi timp am presat puternic locul respectiv pentru a iesi sange.Ulterior am pansat locul intepaturii si m-am dus la spital la URGENTA ( a durat cam 1/2 ora ),unde mi-au facut o injectie antetetanos, prescriindu-mi si un tratament cu antibiotice. Totul a fost OK.Spun aceste lucruri pentru ca multi ignora notiuni elementare de prim ajutor.
 
 
2. Scris de popescu sorina in 22-07-2010 16:07
 
 
 
Taieturile
in urma cu 2ani am avut o taietura destul de urata care ma afectat tot restul vietii mi-am taiat degetul mare de la mana dreapta acum scriu cu stanga in anul 2010 am luat locul 1la limba romana pritre care am primit o diploma de incurajare ce credeti eram singura cu un defect si am primit diploma pt cel mai frumos si ordonat scris si asta ma incurajat si mai mult,am mai multa incredere in mine acum
 
 
3. Scris de Adelina in 17-07-2011 16:34
 
 
 
Taietura
Eu m-am taiat la mana si miam atins cateva vane micute si rana este destul de mare dar am pr5ocedat in felul ulmator:am curatat rana si apoi am strans deasupra rani pana am oprit sangerarea iar dupa acea am pus algocalmin sfaramat peste pentru a nu mi se infecta iar apoi m-am bandajat din nou pana in ziua urmatoare .Nu stiu daca am procedat corect dar am doar 13 ani si parinti mei erau la munca in aceea zi si nu am avut posibilitatea de a ajunge la URGENTA.
 
 
4. Scris de Ela in 29-07-2011 22:55
 
 
 
articol
Foarte utile informatiile, multumim
 
 
 

Cauta produse in Farmacia online PCFarm.ro


Lentile de contact
Optiland.ro