Lipsa poftei de mâncare la copii

Una dintre problemele de care se plâng frecvent mamele, mai ales la primulcopil (sau cel mai frecvent la primul copil) este lipsa poftei de mâncare acopilului, mai ales a celui mai mic, până în 3-4 ani. Mulți dintre copii ajungsă foloseacă momentul mesei ca pe un prilej de a juca adulții din jur așa cumdoresc ei – se uită la desene
, se spun povești, se joacă toate jocurilecunoscute, iar printre picături vine și câte o linguriță de mâncare. Pentrupărinți sau bunici, masa devine o Odisee nesfârșită de imaginație și răbdare.
Există câteva soluții în medicina naturală care pot veni în ajutorulpărinților.
Combinația cea mai bună este cea dintre Extractul din mlădițe de Măceș- Rosa canina MG=D1, 1 ml în apă șiExtractul din muguri de Brad alb- Abiespectinata, MG=D1, 1 ml în apă, la prânz. Această combinație poate fiadministrată 1-2 luni la copii, de cele mai multe ori însoțită de suplimentulfitoterapic Energotonic junior, 1 ml în apă, de 2 ori pe zi. În afară de faptulcă stimulează pofta de mâncare, combinația reușește și o reglare a mineralelor,în special a calciului și magneziului, asigurând o creștere armonioasă acopiilor și o Glossary Link imunitate mai puternică.
Există și un remediu homeopatic util, numit Avena sativa CH5, fabricat dinovăz, care în diluție de 3 granule de 2-3 ori pe zi, timp de 1-3 luni reușeșteatât o îmbunătăție a poftei de mâncare, cât și o idee de calmare a unui copilprea agitat (de regulă, cei foarte agitați și mai vioi sunt cei cu probleme deapetit). Remediul homeopatic poate fi combinat fie cu preparatul Energotonicjunior, fie cu schema de extracte glicero-alcoolice mai sus prezentate.
Dacă copilul are și probleme de somn și mama folosește prea multe biberoaneseara la culcare și peste noapte atunci pofta de mâncare în timpul zilei va fiautomat mult scăzută. De aceea, se recomandă ca noaptea copilul să primeascăcel mult un biberon cu lapte, restul fiind biberoane cu ceai cald (de chimion,de anason, de tei sau mușețel, cu efect calmant). Alături de acestea, se poateadăuga seara, la culcare, Extractul din muguri de Tei argintiu- Tilia tomentosa MG=D1, 1 ml în puținăapă, la oricare dintre schemele zilnice folosite.
De cele mai multe ori, recomandăm o vizită la medicul homeopat, care poateevalua atât starea mamei, cât și cea a copilului și poate recomanda scheme dereglare pentru amândoi, astfel încât energia acestui cuplu să se regleze șiinstinctele naturale (alimentația, somnul) să funcționeze armonios.

Dr. Sorina Soescu

11 comentarii

  • mary
    mary Marți, 12 Martie 2013 22:27 Link

    buna ziua am o fetita de 3 ani si 4 luni si are doar 11 kg ce sa fac i-am facut analize si nu ia iesit nimic .ce tratament homeopat sa ii dau sau unde sa ma duc pentru a mai lua putin in greutate

  • florica
    florica Sâmbătă, 02 Februarie 2013 16:42 Link

    interesant remediu.il voi incerca

  • cavaler adriana
    cavaler adriana Joi, 31 Ianuarie 2013 11:27 Link

    bebe papa duar in somn,cand vine ora mesei e agitat dar refuza hrana.il hranesc in somn cu biberonul,practic el nu stie ca mananca. la 11 luni are 8 kg.inca il alaptez. nu il pot intarca,am incercat de nenumarate ori dar plange pana la epuizare si vomita,laptic la san nu prea mai e dar el se amageste asa.ce credeti ca pot face in aceasta situatie.

  • marinescu.sendy@yahoo.com
    marinescu.sendy@yahoo.com Marți, 04 Decembrie 2012 18:41 Link

    am un nepotel de 3 ani care nu maninca decat paine si lapte cu biberonul ce sfat imi dati ca sa poata sa manince normal raceste foarte repede

  • Gicuta
    Gicuta Luni, 19 Noiembrie 2012 12:29 Link

    am un baiat de 6 luni si are 3 zile decand ea scazut pofta de mancare,duca ce ii dau mar cu biscutesau chera si lapte dupa 5 ligurite gata nu mai vrea si laptele nu il bea normal.va rog sa ma ajutati multumesc a_gicuta@yahoo.com

  • Aurelia
    Aurelia Marți, 16 Octombrie 2012 10:07 Link

    Am uitat sa mentionez ca este un baietel fff energic chiar daca nu mananca mai nimik.e-mail spiridon_aurelia_2007@yahoo.com.MULTUMESC

  • Aurelia
    Aurelia Marți, 16 Octombrie 2012 10:03 Link

    Buna ziua.Am un baietel de 3 ani care de pe la un anisor nu vrea sa manace nimik ma chinui cu el si stau cate 2 ore sa pape ceva...in special nu mananca carnita deloc doar daca o ascund in pireu pasata...de crenvusti ,salam sau alte mancaruri nici nu se atinge..i-si provoaca greata pana la varsaturi.Va rog sa-mi dati un sfat.Multumesc.

  • stancu maria
    stancu maria Luni, 21 Mai 2012 19:39 Link

    am un baiat de 2 anisori si nu vrea sa pape mai nimic singura lui placere este laptele bea cam 1 litru jumate. mancare gatita nu prea vrem si ii dau lapte .nu stiu ce sa ma fac cu el . va rog sa imi dati un sfat multumesc.

  • manolache
    manolache Luni, 30 Ianuarie 2012 19:50 Link

    am un baietel de 5 ani si 5 luni si are 14kg nu vrea sa manance mai nimik cel mai bine mananca doar laptele cu cereale i-am facut analize si sunt ok , i-am dat suplimente de vitamine chiar si tonotil-n si nimik ce as putea face sa mai ia in greutate sunt disperata in septembrie trabuie sa mearga la scoala clasa 0 rog un raspus pe e-mail manolache_r@yahoo.com

  • Mihaela
    Mihaela Luni, 30 Ianuarie 2012 14:40 Link

    buna ziua am un baietel de 3 ani care nu mananca mai deloc cere de mancare dar cand ii dau ia 2 lingurite si atat in schimb parca isi face scarba, ca mancare gatita nu mananca decat piure in rest nimic mentionez ca suntem cu analizele la zi si copro si sange si exudate.ajutati-ma va rog

  • carmen
    carmen Miercuri, 07 Septembrie 2011 19:13 Link

    Este interesant articolul.Am o fetita de 4 ani si are 16 kg.Cere des mancare dar cand ii dau, mananca 2,3 inghitituri si nu mai are pofta.Ce imi recomandati?

Părerile sau întrebarile tale sunt importante pentru noi!

Câmpurile cu steluță (*) sunt obligatorii.

Back to top