O disfuncție electrică a creierului ar fi cauza depresiei

O disfuncție electrică a creierului ar fi cauza depresiei, potrivit unui studiupublicat joi care ar putea ajuta la crearea unor noi tratamente pentru aceastăboală încă misterioasă, relatează AFP.
Procedând la experimente pe șobolani, cercetătorii americani de la Facultateade medicină a Universității Stanford din California (vest) au descoperit
unprincipiu care ar putea permite explicarea modului în care converg multiplelecauze și tratamente ale depresiei.
Ei au utilizat o nouă tehnică de imagistică a creierului și au observat cădiferitele mecanisme ale depresiei și tratamentele sfârșesc prin a treceprintr-un singur circuit electric.
Modificarea modului în care impulsurile electrice circulă în acest circuit parsă fie cauza stărilor depresive, potrivit autorilor studiului publicat înScience Express, versiunea online a revistei americane Science.
"Cred că această descoperire ne va ajuta să înțelegem de ce există atât demulte cauze și tratamente ale depresiei", a estimat Dr. Karl Deisseroth,profesor de bioinginerie și psihiatrie la Universitatea Stanford, principalulautor al lucrărilor.
"Ea ar trebui să ne permită, de asemenea, să știm cum depresia poate aveao cauză concretă și cuantificabilă", a adăugat el.
/Rompres/
Ca sa postezi trebuie sa faci LOGIN
Back to top