Oreionul (parotidita epidemică)

Oreionul ( Glossary Link parotidita epidemica) este o boală infecţioasă acută provocată de virusul urlian. În cele mai multe cazuri acest Glossary Link virus afectează glandele salivare, dar uneori pot fi afectate şi alte glande, cum ar fi: pancreasul, testiculul, ovarul sau sistemul nervos. Îmbolnăvirea este mai frecventă la copii. Deşi are o evoluţie uşoară, boala poate crea unele riscuri pentru sănătate (meningite, pancreatite, orhite).

Introducere

Oreionul este o Glossary Link infecție virală contagioasă, caracterizată clinic prin inflamația nesupurativă, dureroasă a glandelor salivare, și uneori a altor țesuturi din organism. De obicei se localizează doar la glandele parotide (de unde vine și denumirea de “parotidita”), situate în unghiul submandibular, sub urechi.   În timpul infecției pot apărea multe complicații grave și potențial letale, incluzând inflamarea creierului (encefalită) sau a mușchiului inimii (miocardită).  Boala se poate transmite cu ușurință de la persoană la persoană, pe cale aerogenă, și este la fel de contagioasă ca și gripa. Nu există tratament specific, boala se remite spontan, după 7-10 zile. Administrarea profilactică a vaccinării specifice a contribuit la reducerea semnificativă a cazurilor raportate.  Înainte de introducerea vaccinării împotriva oreionului, cele mai multe cazuri de infecție cu virusul urlian au fost raportate în perioada de sfârșit a iernii, respectiv începutul primăverii.

Statisticile medicale privind documentarea unei boli clinice compatibile cu oreionul atestă ca aceasta a fost prezentă încă din timpurile greco-romane.  Primul vaccin eficient împotriva oreionului a fost introdus în 1948 și folosit începând cu 1950-1978.  Tulpina curentă utilizată în întreaga lume oferă peste 80% Glossary Link imunitate de lungă durată.  Actualul programul de vaccinare recomandă vaccinarea timpurie, între 1 și 4 ani.  Vaccinul împotriva Glossary Link oreion este administrat ca parte a unui vaccin combinat (ROR), oferind protecție și împotriva rujeolei și rubeolei.

Simptome

Perioada de Glossary Link incubație a bolii este de aproximativ 2-3 săptămâni, după această perioadă pot să apară primele semne de boală. Unele persoane infectate cu virusul oreionului pot să nu manifeste vreun simptom. Altele pot resimți doar simptome asemănatoare unei răceli sau gripe.

Semnele și simptomele caracteristice pentru de oreion sunt:
- Tumefacția (umflarea) glandelor parotide (umflarea feței în zona obrajilor, înaintea și dedesubtul urechilor, unilateral sau bilateral)
- Febră
- Dureri de cap și oboseală
- Dureri de urechi și în gât
- Înghițire și mestecare dureroase
- Scăderea poftei de mancare
- Greață și vărsături .

Boala se manifestă prin tumefacţia glandelor parotide şi adesea şi a glandelor submaxilare şi sublinguale, însoţită de o uşoară durere şi salivaţie dificilă. Simptomele nespecifice de boala, cum ar fi: febra ușoară, dureri de cap, dureri musculare (mialgii), scăderea poftei de mancare , stare generală de rău, apar în primele 48 de ore de boală.  

Umflarea caracteristică a glandelor parotide este prezentă din ziua a treia de boală.  Tumefierea poate fi simetrică sau doar unul din obraji poate fi umflat. Simptomul acesta caracteristic poate dura până la 10 zile, la adulții, în general, simptome sunt mult agravate.  În cazul apariției unor manifestări mai grave, cum ar fi un torticolis sau o durere de cap severă, testicule dureroase sau dureri abdominale intense, este nevoie să anunțați imediat medicul. Astfel, afectarea pancreasului se manifestă cu greaţă, vărsături şi dureri epigastrice, iar a testiculelor cu febră mare şi tumefacţie dureroasă a acestora. De asemenea, o Glossary Link cefalee puternică, stare de agitaţie şi vărsături pot însemna extinderea infecției la nivelul meningelui. Encefalita este rară.

S-a constat statistic că în aproximativ 15% -20% din cazurile de oreion pacienții nu au prezentat  semne clinice de infecție, iar 50% dintre pacienți au avut simptome respiratorii nespecifice. Adulții au mai multe șanse să experimenteze manifestări subclince sau doar respiratorii, în timp ce copiii cu vârste între 2-9 ani prezintă cel mai adesea forma clasică de boală, având glandele parotide tumefiate.

Impact

Factorii de risc pentru infecția urliană:
- Expunerea la colectivități afectate de epidemie de oreion  
- Vârsta - copii între 2 și 12 ani prezintă cel mai mare risc de a contacta boala . Boala este rară la sugari și copilul mic. Peste varsta de 2 ani se întâlnește mai des, având maximum de incidență la școlarii mari și adulții tineri (12-25 de ani). Copii care frecventează timpuriu colectivitățile fac boala între 3 și 7 ani.
- Sezonul de iarnă/primăvară - de obicei epidemii de oreion se manifestă cu precădere în timpul perioadelor de iarnă / primăvară
- Sistem imunitar slăbit
- Călătorii în zone cu risc ridicat: Africa, India și Asia de Sud-Est, unde rată de vaccinare este foarte scăzută.

Cauze

Virusul care cauzează această boala infecțioasă acută se numește virusul urlian, un paramixovirus format dintr-o moleculă de ARN situate într-o capsida cu anvelopă dublă. Este o boala extrem de contagioasă, cu răspândire rapidă în rândul colectivităților închise.  Cel mai frecvent virusul se transmite direct, de la o persoană la altă, prin intermediul picăturilor de secreție salivară care se răspândesc pe o arie destul de mare, atunci când persoana infectată tușește sau strănută.  Mai puțin frecvent, virusul se poate transmite indirect prin obiecte sau alimente contaminate.  Perioada de incubație, de la expunerea la virus până la debutul simptomelor, este de aproximativ 14-21 zile.  Difuziunea virală este de scurtă durată, virusul se poate transmite înainte cu 1-2 zile de debutul bolii și între 5-9 zile după apariția primelor simptome. Pacientul ar trebui să fie izolat de contactul cu alte persoane în primele zile de la debutul bolii, respectiv după manifestarea tumefacției glandelor salivare.  Boala se poate transmite atât de la omul clinic bolnav, cât și de la persoanele ce manifestă forme inaparente ale bolii.

Diagnostic

Acestă boala infecțioasă este diagnosticată în baza unui examen clinic complet și a istoricului privind vaccinarea antioreion (vaccinul ROR).
Analizele de laborator (de sânge, urină sau lichid cefalorahidian) sunt efectuate pentru a confirma infectarea cu virusul urlian și a exclude alte afecțiuni virale cu manifestări clinice asemănătoare. Tot cu ajutorul examenelor de laborator putem stabili un diagnostic diferențiat privind o altă posibilă cauză de tumefiere a glandelor parotide ( Glossary Link cancer al glandelor salivare, sarcoidoza, Glossary Link sindrom Sjögren, etc).

Tratament

Nu există un tratament specific pentru oreion. În mod normal boala se remite spontan, după 7-10 zile.
Tratamentul în oreionul simplu se face la domiciliu, cu repaus şi izolare timp de 14 zile. Oreionul fiind o infecție virală antibioticele nu au efect asupra infecției. Tratamentul are scopul de a ușura simptomele și de a reduce riscul de complicații. Opțiunile de tratament includ:
• Repaus la pat
• Consum sporit de lichide pentru a reduce febra și a preveni deshidratarea
Glossary Link Paracetamol și ibuprofen pentru a reduce durerea și febra
• Aplicarea unor comprese reci în zona glandelor parotide umflate
• Regim alimentar uşor.  Sunt recomandate alimentele  ușor de înghițit, cum ar fi: supe,  piure de legume, sucuri de fructe
• Izolarea, pentru a reduce riscul de răspândire a bolii.


Pacienții afectați de oreionul simplu, fără complicații, își ameliorează starea generală în termen de aproximativ două săptămâni.  
Consultați medicul dacă starea bolnavului se agravează, prezintă febra mare sau se plânge de dureri și în alte zone ale corpului. Inflamația provocată de oreion se poate răspândi în alte părți ale organismului, putând conduce la complicații majore.

Există patru complicații grave de oreion: meningita (infecția lichidulului cefalorahidian care înconjoară creierul și măduva spinării), encefalită (infecția substanței cerebrale), surditate și Glossary Link orhita (infecția testiculelor).  Toate aceste complicații pot să apară chiar și dacă pacientul se confruntă cu tumefierea caracteristică a glandelor parotide.

Meningita: Glossary Link Complicație ce apare la 30% din cazuri, inflamația meningelui se poate manifesta în timpul oricărei perioade a bolii.  În general, tratamentul se efectuează în spital iar recuperarea se realizează complet, fără efecte secundare permanente.
Encefalita: Până în 1960, oreionul a fost cauză principală a encefalitei virale. Introducerea programelor naționale de vaccinare a condus la scăderea incidenței encefalitei virale la 0,5%.
Surditate: Afectarea nervului auditiv se poate realiza bilateral sau doar la o singură ureche. Și aceasta complicație a fost mult redusă ca incidență în urma vaccinărilor realizate copiilor cu vârste între 1 și 4 ani.  
Orhita: Este cea mai frecventă reacție adversă (40% din cazuri), prezentă în special la bărbații adulți care au contactat oreion.  Se constată apariția durerilor severe, atrofierea testiculelor, iar în 13% din cazuri este afectată fertilitatea.  

Cazurile complicate cu Glossary Link meningită, ori cu orhită se internează în spital , beneficiind de tratament cu Glossary Link cortizon. Orhita, chiar bilaterală, tratată corect şi precoce, se vindecă fără urmări. Oreionul lasă o imunitate solidă și durabilă, reîmbolnavirile fiind excepționale.

Imunizarea prin vaccinare
Imunizarea este cel mai bun mod de a preveni oreionul și potențialele sale complicații.  Acest lucru poate fi realizat prin vaccinarea profilactică cu vaccinul antirubeola, antirujeola și antioreion (vaccinul ROR).  
Profilaxia în cazul infecției cu virusl urlian se poate realiza prin:
- Administrarea de 20 ml, intramuscular, de ser de convalescent de parotidită epidemică, ce poate să reducă riscul de îmbolnăvire la cei receptivi, care au venit în contact cu bolnavi.
- Vaccinul cu virus urlian produce o imunitate activă temporară. Intradermoreacţia cu Glossary Link antigen viral arată imunitate în cazul în care este urmată de Glossary Link eritem local.

Prevenirea bolilor transmisibile


Alimentație/Stil de viațã

Pe parcursul bolii trebuie respectat un program de odihnă, cu repaus la pat, pentru  o refacere rapidă și completă a organismului. Dieta se stabilește funcție de starea bolnavului (febră), de durerile la înghițire, de toleranța digestivă (greață, vărsături). În formele mai severe de boală se recomanda lichide, în cantități mici, repetate (ceaiuri, supe, compoturi, lapte). În primele 7-10 zile se va menține un regim cu lapte și produse lactate, vegetale, carne fiartă. Se vor evita mesele copioase, excesul de grăsimi și dulciuri. În marea majoritate a cazurilor boala se vindecă fără urmări.


Bibliografie

www.medicinenet.com
www.children.webmd.com
www.betterhealth.vic.gov.au
Henry Brainerd, Sheldon Margen, Milton J. Chatton, Elemente practice de diagnostic și tratament, Editura Medicală

 

Ultima modificareDuminică, 09 Martie 2014 17:47
O să te intereseze și: « Rujeola (pojar) Erupția dentară »
Ca sa postezi trebuie sa faci LOGIN
Back to top