Pediatrie preventivă

sfaturimedicale.roPediatria preventivă reprezintă totalitatea măsurilor care împiedică apariția îmbolnăvirilor sau a disabilităților severe la copil. Aceste deziderate se realizează prin programe comunitare, în care medicul pediatru este implicat în mod activ. Programele de sănătate presupun măsuri educative precum și încercări de manipulare a mediului, pentru ca aceasta să nu devină factor de îmbolnăvire(referirea se face la mediul natural, biologic,social, dar sunt implicați și factori economici, legislativi etc.). Programele comunitare de prevenire a îmbolnăvirilor sunt orchestrate de organisme abilitate (Ministerul Sănătății și familiei, Poliția sanitară) la nivel guvernamental, dar ele pot avea o rază mai restrânsă de acțiune, vizând gupuri sau chiar indivizi cu risc de îmbolnăvire.
Se consideră că pediatria preventivă are trei niveluri.
Primul nivel sau prevenția primară constă din totalitatea măsurilor care se impun pentru împiedicarea apariției îmbolnăvirilor în populația comunitară. Exemple tipice de prevenție primară îl constituie vaccinările, clorinarea și flourinarea apei, pasteurizarea laptelui, măsurile administrative care vizează prevenirea accidentelor de circulație, măsurile educative care au ca efect prevenirea intoxicațiilor etc.
Nivelul secundar sau prevenția secundară se adresează unor grupe de copii cu risc înalt pentru o anumită boală. Un exemplu tipic îl reprezintă depistarea copiilor din familiile de hipertensivi sau cu leziuni aterosclerotice precoce, pentru scăderea riscului de îmbolnăviri cardiovasculare(boală coronariană ocluzivă sau accidente vasculare cerebrale precoce). Se acceaptă că originea bolii coronariene este situată în copilărie, dar pentru apariția ei intervin o multitudine de factori familiali și genetici(hiperlipemie), obezitatea, obiceiuri alimentare(aport crescut de sare), fumatul etc.
 Un alt exemplu îl constituie riscul de Glossary Link malnutriție a sugarilor care nu sunt alimentați natural, în condițiile în care nu se poate asigura alimentație artificială adecvată calitativ și cantitativ. Promovarea alimentației naturale reprezintă unul dintre programele comunitare pentru care UNICEF a depus eforturi deosebite. Măsurile de screening pentru depistarea copiilor infectați cu tuberculoză(„campaniile de IDR la PPD”), a scoliozei, a copiilor cu deficiențe senzoriale ușoare și medii, cele de prevenire a puseelor acute de reumatism articular Glossary Link acut la foștii bolnavi constituie numeroase exemple de prevenție secundară a îmbolnăviriilor.
Prevenția terțiară este reprezentată de tratamentul și supravegherea copiilor cu boli cronice potențial invalidante, cum sunt copii cu deficiențe motorii, psihice sau senzoriale. Ca exemplu cităm supravegherea și tratarea copiilor cu fibriză chistică, măsurile ortopedice și fizioterapeutice care se adresează copiilor cu Glossary Link paralizie cerebrală, urmărirea copiilor cu forme severe de Glossary Link astm, hepatită cronică cu AgHBs și markeri de replicare virală etc. În afară de măsurile medicale, acești bolnavi și familiile lor au nevoie de suport psihologic și financiar. Intervenția unor echipe multidisciplinare alcătuite din pediatru, ortoped, fizioterapeut, logoped, psiholog, Glossary Link psihiatru reușește să alinte suferința copilului și a familiei, urmărind inserția socială a copilului cu handicap. Raportul cost/eficiență trebuie evaluat cu luciditate, familia neputând să asigure singură suportul financiar pentru gama de măsuri care se impun.
Diferitele programe comunitare de prevenție sunt „active” pentru diferite perioade de vârste. Astfel, pentru perioada de 0-5 ani, vaccinările, promovarea alimentației naturale, limitarea expunerii la fumatul pasiv, fluorinarea apei, supravegherea manipulării substanțelor toxice, evitarea maltratării copilului în familie, identificarea familiilor violente sau dezorganizate cu risc de neglijare sau abandonare a sugarului reprezintă o enumerare a unor măsuri utile. Pentru perioade de vârstă 5-10 ani, alături de măsurile educative generale promovate de școală, stimularea activității fizice și sportului, care să evite sedentarismul, programele nutriționale care să prevină obezitatea sau malnutriția, controalele stomatologice, toate constituie programe prevetive cu eficiență pe termen lung. Pentru copii cu vârsta mai mare de 12 ani, prevenirea accidentelor de circulație, noțiunile de educație sexuală și autoprotecție împotreiva infecției HIV trebuie să intre în rândul preocupărilor medicului pediatru. Se impune necesitatea unor mesageri multipli, iar medicul pediatru este doar unul din aceștia, având avantajul cunoașterii necesităților comunităților de care se îngrijește precum și al pretigiului său profesional. Mass-media audiovizuală sau tipărită constituie, de asemenea, un important mesager al pediatriei preventive.
Ca sa postezi trebuie sa faci LOGIN
Back to top