|
Riscul consumului crescut de lapte la vârstnici |
Calciul are o influență
benefică mai mult asupra copiilor decât a persoanelor în vârstă. Conform
concluziilor unor cercetări de ultimă oră ale savanților americani, calciul,
prezent în cantități importante în produsele lactate, are un impact dezastruos
asupra funcțiilor vitale ale creierului, transmite AP.
Ba mai mult, avertizează oamenii de știință, calciul în exces duce la scăderea
capacităților mentale în cazul adulților înaintați în vârstă, mai ales în
combinație cu vitamina D, care ajută la fixarea calciului în sânge.
O dietă pe bază de produse lactate în cazul bătrânilor înseamnă dezastru
garantat, susține echipa de cercetători de la Universitatea Duke din California
de Nord, căreia îi aparțin concluziile în cauză.
Oamenii de știință au ajuns la respectivele rezultate în urma unor ani
îndelungați de experimente, pe un eșantion reprezentativ de adulți în vârstă,
între 60 și 86 de ani.
În urma acestor cercetări s-a constatat că, în condiții aproximativ egale de
trai, țesuturile nervoase afectate pe creier erau în proporție mult mai
importantă la persoanele cu un consum mai mare calciu și vitamina D decât la
persoanele care aveau o dietă săracă în produse lactate, cu un aport
nesemnificativ de vitamina D.
Conform specialiștilor, depunerile de calciu provoacă embolie (obturarea
vaselor sanguine) care afectează iremediabil activitatea creierului, prin
scăderea nivelului de irigare a acestuia cu sânge.
Șefa echipei de cercetători de la universitatea menționată din California de
Nord, Martha Pan, a indicat că ”medicii sunt din ce în ce mai îngrijorați de
efectele excesului de calciu”. Mai cu seamă că reclamele tv. îndeamnă oamenii
să consume tot mai mult calciu. ”Încercăm să aducem la cunoștința
consumatorilor obișnuiți la ce riscuri se expun atunci când optează pentru o
dietă bogată în calciu și vitamina D”, a adăugat aceasta pentru revista Health.
Specialiștii recomandă persoanelor trecute de 50 de ani să reducă consumul unor
alimente precum produsele lactate, sucul de portocale, cerealele bogate în
calciu, precum și peștele marin sau ficatul de orice fel.
/Rompres/
Acest articol a fost citit de 946 ori.
|