Recomandările de mai jos
sunt orientative, ele trebuind a fi adaptate toleranței individuale și bolilor
asociate de care suferă fiecare pacient în parte.
-Luați masa la ore fixe și evitați prânzurile abundente (sunt de preferat 5-6
mese/zi dar mai reduse cantitativ).
-Rețineți alimentele care v-au făcut rău în trecut și ocoliți-le de fiecare
dată.
-Mâncați în liniște și fără
grabă. Căutați să nu fiți prea obosit sau nervos când vă așezați la masă
-Mestecați bine hrana și dacă este cazul tratați-vă dantura.
-Respectați cele 8 ore de
somn în cursul nopții și, pe cât posibil, odihniți-vă după masa de prânz.
-Evitați aspirina,
salicilații, fenilbutazona, cortizonul (prednisonul) și alte medicamente
antireumatice, antitermice și antalgice (împotriva durerilor de cap, dinți,
articulații, etc.).
-Rețineți că alcoolul și fumatul sunt strict interzise.
-Nu uitați că alături de medicamentele prescrise de medicul Dumneavoastră,
alimentația corectă este un mijloc terapeutic la fel de important în cazul
afecțiunii de care suferiți.
-Mâncarea va fi preparată
astfel încât să nu favorizeze stagnarea alimentelor în stomac.
-Supele se vor prepara prin
fierberea suficientă a legumelor și zarzavaturilor care vor fi apoi strecurate,
zeama fiind îngroșată cu griș, paste făinoase, orez, cartofi. Supele de carne
sunt permise dacă nu sunt foarte grase.
-Legumele permise (bine
fierte) se vor servi sub formă de pireuri, soteuri, budinci sau sufleuri
(preparate la baia de apă) la care se poate adăuga unt sau ulei crud (rețineți
că grăsimile permise se vor consuma doar crude, adăugându-le în farfurie la
masă).
-Carnea permisă se prepară la începutul bolii doar prin fierbere, înăbușire sau
sub formă de perișoare fierte la abur. După ameliorarea simptomelor se poate
încerca și prepararea la grătar (dar nu prăjirea în ulei ori grăsime!).
-Sarea poate fi folosită în
cantitate moderată la pregătirea hranei, cu condiția să nu suferiți de alte
boli pentru care sarea este contraindicată
-Se vor evita produsele din lapte care conțin zer precum și dulciurile
concentrate, fructele și legumele..
Alimente permise
Carne (proaspătă sau congelată) fără grăsime, de vacă, vițel, pasăre (găină),
iepure de casă. După ameliorarea simptomelor se poate consuma și carne de porc,
miel, oaie, alte păsări, cu condiția ca înainte de preparare să fie curățată de
grăsime, piei, fascii.
Mezeluri: șuncă slabă, parizer, polonezi, crenvurști;
Pește alb slab, de preferat rasol.
Lactate: brânză proaspătă de vaci, caș (de vacă sau de
oaie), urdă scurse bine de zer, iar după ameliorarea simptomelor și telemea
proaspătă;
Ouă proaspete, fierte moi (oul se pune în apa clocotită și se ține 3 minute)
sau preparate sub formă de ochiuri românești ori omletă dietetică (în baie de
apă);
Grăsimi: unt proaspăt, ulei, în cantitate de 50-60 grame/zi;
Făinoase: griș,
arpacaș, orez, fulgi de ovăz, paste făinoase; pâine albă (veche de o zi),
cozonac (uscat), biscuiți, pișcoturi;
Dulciuri: prăjituri de casă cu aluat uscat sau aluat fiert
(ecler), pandișpan, ștrudel (cu brânză, dar nu și cu fructe). Zahărul sau
mierea sunt permise în cantitate mică, adăugate în ceai sau desert.
Fructe: banane;
Legume și zarzavaturi fragede,
cu celuloză moale: dovlecei, spanac, fasole verde tânără, mazăre verde, salată
verde, cartofi (fierți, copți sau pireu, dar nu prăjiți);
Băuturi: ceaiuri (de mentă, mușețel, sunătoare, tei) slab
îndulcite, apă minerală plată (neacidulată), sucuri crude de morcovi, mere,
piersici, cireșe, vișine, citrice.
Alimente interzise:
Carne grasă, sărată, afumată, mezeluri (altele decât cele permise), cârnați;
Pește gras, sărat, afumat, conserve de pește;
Lactate: brânzeturi fermentate, sărate, afumate, lapte
dulce, lapte bătut, iaurt, kefir, smântână, frișcă;
Grăsimi: untură, slănină, alimente preparate cu grăsime încinsă, rântașuri,
maioneză;
Făinoase: pâine moale, pâine prăjită, pâine neagră, mămăligă,
găluște de făină sau griș, tăiței grași, pesmet prăjit;
Dulciurile concentrate, marmeladă, dulceață, miere, ciocolată, cacao, compoturile,
aluaturile dospite proaspete, prăjiturile cu cremă;
Zarzavaturi crude, zarzavaturi fibroase, ațoase sau cu celuloză dură (castraveți,
morcovi, ridichi, gulii, sfeclă, conopidă, varză albă, varză roșie, fasole
uscată, mazăre uscată, linte, ciuperci, vinete, roșii (mai ales sub formă de
sos sau supă de roșii), legume picante (ceapă, usturoi, ardei iute);
Fructe și derivatele lor (compot, gem, dulceață, etc.)
Condimente iuți și iritante: piper, boia, ardei iute, hrean,
muștar, dafin, oțet, murături;
Băuturi: orice băutură foarte rece sau fierbinte, băuturi acre, alcool, ceai
rusesc, chinezesc, cafea.
Sursa: gastroenterologia.ro
Acest articol a fost citit de 2141 ori.
|