Toți, sau aproape toți, am vrea să trăim mai mult. Dar ce trebuie să facem pentru aceasta? Există un sistem destul de simplu și funcționează, încă de azi (fără să mai așteptăm ca oamenii de știință să găsească genele fenomenului de îmbătrânire): trebuie doar să mâncăm puțin. Și de ce persoanele care mănâncă puțin trăiesc mai mult? Acest lucru până nu demult nu se știa. Acum există câteva idei în plus. Se pare că un rol îl au hormonul de creștere și insulina. Să vedem ce ce, scrie autorul articolului din Corriere della Sera preluat de Rompres. Un grup de cercetători de la Universitatea Sud din Illinois - lucrarea este publicată în 'Proceedings of the National Academy of Sciences' - au făcut experiențe pe niște șoareci normali și pe șoareci cărora le-a fost "oprit" cu ajutorul ingineriei genetice receptorul pentru hormonul de creștere. Jumătate dintre animale a fost ținută la regim, cealaltă jumătate avea mâncare la discreție. Animalele normale care erau supuse la regim au trăit mai mult decât cele care mâncau liber. Până aici nimic nou. Animalele fără receptori pentru hormonul de creștere trăiau mai mult, cu sau fără regim, dar niciodată mai mult decât animelele normale cu regim. Aceasta înseamnă următorul lucru: 1) Reducerea caloriilor în dietă este ca și cum ai îndepărta gena care servește drept receptor hormonului de creștere; 2) cele două lucruri împreună - puține calorii și a nu avea receptorul pentru hormonul de creștere - nu lungesc viața și mai mult. Aceste experimente demonstrează că viața animalelor (și nu există motiv să nu fie așa și pentru om) se poate prelungi puțin - cu aproximativ 30 la sută - dar probabil nu mai mult. Cine mănâncă mult - bărbați și șoareci - devine rezistent la acțiunea insulinei (este hormonul care ajută la utilizarea zahărului pe care îl luăm din alimente). Astfel organismul nu utilizează bine zaharurile și intervine obezitatea, tensiunea ridicată, diabetul și apoi bolile de inimă. Cercetătorii de la Illinois au stabilit foarte clar faptul că șoarecii normali care mâncau la discreție erau rezistenți la acțiunea insulinei și acest lucru se corectează bine cu ajutorul regimului alimentar. Și hormonul de creștere induce rezistența la insulină. Întreruperea receptorului corectează neajunsul, și, într-adevăr, șoarecii fără receptori pentru hormonul de creștere aveau oricum o bună sensibilitate la acțiunea insulinei, cu dietă, firește, dar și dacă erau lăsați liberi să mănânce cât voiau. Studierea hormonului de creștere și rezistența la insulină este aproape în mod cert o modalitate de a înțelege mai bine mecanismele îmbătrânirii, și chiar de a încerca producerea unui medicament care să poată prelungi viața (pastila longevității și a unei îmbătrâniri frumoase). Dar va exista oare, într-o bună zi, un astfel de medicament? Este foarte probabil. Va costa, firește, ani de lucru și sute de milioane de dolari (sau de euro), iar când va sosi i se va face publicitate ca fiind medicamentul nemuririi. Ne întrebăm însă dacă într-adevăr ne va prelungi viața? Probabil, puțin. Exact așa cum se întâmplă acum dacă mâncăm mai puțin. În urmă cu câțiva ani, profesorul Sirchia (fost ministru al sănătății) a sugerat ca restaurantele să reducă porțiile. Propunerea aceasta a stârnit polemici, desigur. Adevărul este că așa ar trebui să procedăm dacă dorim să trăim ceva mai mult, atât la restaurant - pentru cei care le frecventează puțin sau niciodată - și acasă, conchide autorul articolului. Acest articol a fost citit de 1199 ori.
Toți, sau aproape toți, am vrea să trăim mai mult. Dar ce trebuie să facem pentru aceasta? Există un sistem destul de simplu și funcționează, încă de azi (fără să mai așteptăm ca oamenii de știință să găsească genele fenomenului de îmbătrânire): trebuie doar să mâncăm puțin.
