Este componenta reflexologiei care se ocupã cu tratamentul prin masaj al punctelor reflexe diagnosticate ca fiind sensibile (dureroase) sau cu articulaţiile interfalangiene, într-o ordine care ţine seamă de ecoul biologic al fiecãrui organ reprezentat şi fãrã obiecte intermediare (beţişoare, baghete).
Reflexoterapia are rădăcini orientale, fiind practicată în China, dar şi în Egiptul Antic şi de către triburile de africani, de peste 4000 de ani. În prezent, este folosită cu rezultate foarte bune în toată Europa Occidentală şi America de Nord. 
În timpul executãrii masajului, punctele reflexe trebuiesc controlate în permanenţã pentru a nu se traumatiza zonele învecinate şi a evalua deblocarea cristalelor, deoarece defecţiunile organelor se manifestã şi sub forma aglomerãrilor în punctele refelxe corespunzãtoare a cristalelor (acidul uric, sãruri, alte impuritãti).  
Prin masaj se faciliteazã circulaţia sanguinã şi transportul toxinelor spre organele de eliminare sau detoxifiere. Perturbarea circulaţiei în zonele reflexe face ca suferinţa organului corespunzãtor sã avanseze. Masarea zonelor reflexogene pe parcursul a mai multor sedinţe, implicã fisurarea cristalelor de toxine, a depunerilor pe care circulaţia sanguinã le va trimite spre organele de eliminare, îmbunãtãţind starea de sãnãtate. Buna circulaţie sanguinã este vitalã pentru fiecare organ sau zonã din organism, deoarece transportã material nutritiv, hormoni, anticorpi, oxigen, deseuri metabolice şi alte substanţe neidentificate încã. Reflexoterapia ajuta la normalizarea funcţiilor organismului prin eliminarea toxinelor îmbunătăţând astfel circulaţia sanguină. 
Cauzele depunerilor toxice în zonele reflexe sunt multiple şi depinde de specificul biologic al fiecărui individ, toxinele fiind principala cauză a îmbolnăvirii curente. 
Astfel, toxinele localizate în ficat duc la apariţia hepatitei, pancreas la diabet, rinichi la nefită, piele la dermite, articulaţii la artrite, etc. 
Depunerile toxice în zonele reflexe sunt datorate în special modului de viaţă definit prin alimentaţie, stare psihică sedentarism. 
Cu cât circulaţia sanguinã este mai anevoioasã, cu atât mai greu va surveni vindecarea. Vasele sangvine (artere, vene, capilare) din corpul nostru se menţin în activitate prin vasoconstricţie si vasodilataţie, funcţionarea lor depinzând de activitatea muscularã. O circulaţie bunã se menţine prin activitãţi musculare adecvate pentru fiecare zonã din corp, care se reflectã prin activitãti fizice, gimnasticã, sport.  
Dacã activitatea muşchilor slãbeşte, ţesuturile se fibrozeazã, circulaţia sanguinã în acea zonã devine greoaie, articulaţiile de la mâini, picioare şi coloanã devin rigide, dureroase, exercitând presiuni asupra unor terminaţii nervoase sau vasculare. În consecintã, activitatea nervilor şi cea sanguinã este stânjenitã, fluxul sanguin perturbându-se datoritã produselor toxice care se acumuleazã în organele afectate şi în punctele lor reflexe.
Avantajele reflexoterapiei
Reflexoterapia are rol profilactic, menţinând sănătatea celor care o întrebuinţează periodic, dar ţi curativ, ducând la ameliorarea şi vindecarea multor afecţiuni, fără a fi nevoie de medicamente. De asemenea, poate fi folosită şi în scop diagnostic. Oricine poate apela la reflexoterapie dacă intenţionează să-şi ajute propriul corp să se menţină într-o stare de echilibru. Poate fi aplicatã la toate categoriile de vârstã, profilactic si pentru afecţiuni acute sau cronice. Marele avantaj constã în completa lipsã de toxicitate, în condiţiile în care civilizaţia noastrã traverseazã o epocã foarte poluantã, inclusiv pe plan medicamentos. 
Prin reflexoterapie nu se trateazã simptomatologia bolilor, ci cauzele lor. Reluarea normalã a circulaţiei sângelui în organul sau zona afectatã este un mare câstig, deoarece sângele transportã substanţele de asimilaţie, dezasimilaţie şi apãrare. 
O bunã circulaţie sanguinã conduce la accelerarea reconstituirii normale a tesuturilor si organelor lezate de boalã, în plus atrage reechilibrarea bioenergeticã în zona afectatã. 
Alt avantaj al reflexoterapiei este verificarea stãrii de sãnãtate a unui individ într-un timp foarte scurt. De obicei la aceastã metodã recurg bolnavii care nu au obţinut vindecarea afecţiunilor prin remedii medicamentoase, sau cei care doresc sã fie sãnãtoşi folosind cãi netoxice. Unii o folosesc în paralel cu tratamentul medicamentos, în special cel bazat pe antibiotice, atunci când situaţia o impune.

Comenteaza articolul

Nume:
Titlu:
Comentariu:
Cod:*