O metodă foarte bună pentru tratamentul de recuperare și reeducare a deficientelor funcționale neuromotorii este gimnastica în apa. Terapia acvatică sau hidroterapia, așa cum a fost cunoscută de-a lungul timpului, înseamna folosirea apei ca mijloc terapeutic și își are originile cu multe secole în urmă. A fost folosită de-a lungul timpului pentru a trata afecțiunile, dar și ca mijloc de recreere. Deși era foarte răspândită în Europa, hidroterapia nu a fost folosită în Statele Unite mai devreme de anul 1900. Astăzi, refacerea în mediul acvatic este o metodă folosită cu succes în activitatea sportivă agonistică, dar și de către persoanele normale care au suferit un accident nefericit. Deși văzută cândva doar ca un instrument folosit în excliusivitate în fazele primare, de început, ale recuperării, reabilitarea acvatică s-a dezvoltat considerabil în ultima vreme. Acum este folosită de-a lungul întregului proces de recuperare, constituind totodată și un mijloc de prevenire a accidentelor, făcând parte din programele de menținere a sănătății. Executarea mișcărilor în apă este mult ușurată, deoarece, conform principiului lui Arhimede, un corp scufundat într-un lichid pierde o parte din greutatea sa, care este egală cu greutatea volumului de apa dislocuit. Cu cât apa are o densitate mai mare (cazul apelor minerale hiperconcentrate), cu atât se reduce mai mult din greutatea corpului, ceea ce face ca mișcarea să fie și mai mult ușurată. Ca urmare a scăderii greutății corpului, efortul muscular necesar pentru executarea mișcărilor se reduce mult, și bolnavii pot să execute mișcări mai ample și mai complexe. Căldura apei reduce contractura musculară, atenuează durerile, ceea ce favorizează executarea mișcărilor. În plus, ca urmare a vasodilatației determinate de temperatura apei și de substanțele minerale din apă (sulf, iod, NaCl, CO 2 ) se îmbunătățește circulația, cresc mobilitatea articulară și troficitatea țesuturilor. De aceea, în apă se poate realiza cu mai mult succes corectarea atitudinilor sau pozițiilor defectuoase și reeducarea neuromotorie. Bazinele sânt dotate cu dispozitive ajutătoare pentru efectuarea exercițiilor. Există scripeți mobili, cu centuri de prindere, prin intermediul cărora se execută tracțiuni vertebrale, în discopatii și spondiloze. Bolnavul fiind în apă, tracțiunea este mai blândă. Apa caldă acționează antispastic asupra contracturilor musculare vertebrale, reducând durerea. Vasodilatația sporește irigarea zonelor deficitare supuse tracțiunii. Pentru bolnavii cu suferințe avansate, pentru care coborârea în bazin este dificilă, se folosesc macarale cu targă sau scaun cu care aceștia sânt coborâți în apă și apoi supuși exercițiilor. La nivelul apei, pe pereții bazinului sânt fixate bare din material inoxidabil de care practicanții se prind cu mâinile în timpul efectuării exercițiilor indicate pentru afecțiunile articulare (bolnavii cu artroze, cu periartrite scapulohumerale, cu redori articulare sau cu pareze și miopatii). Ei fac mișcări de flexie a musculaturii membrelor cu bascularea trunchiului înainte si înapoi. Deosebit de utile sânt exercițiile fizice în apă, indicate în tratamentul sechelelor de paralizie flasca sau spastică, în starile de contractură musculară și în tulburările de coordonare a mișcărilor, în vederea reluării mersului. Favorizați de apă caldă, bolnavii pot să execute treptat mișcări mai ample. Întâi se efectuează exercițiile de postură și apoi cele de deplasare (mersul). Acțiunea reeducării mersului în apă se desfășoară în etape: ridicarea în poziție ortostatică, mersul sprijinit de patul de imersie și eventual mersul fără sprijin. Pentru fiecare etapă exercițiile se repetă mai multe zile în șir. Numai după obținerea rezultatelor dorite se poate trece la o noua etapă. Prin scăderea nivelului apei se creează condiții de crestere progresivă a efortului pentru membrele inferioare. Rezultate bune se obțin și când fizioterapeutul îl ajută pe bolnav, în apă, să execute exercițiile indicate. Bolnavii cu atitudini vicioase ale coloanei vertebrale beneficiază mult de mișcările de înot pe spate.
Durata unei ședinte de hidrokinetoterapie (în apă minerală) crește progresiv de la 8-10 minute, cu câte 2-3 minute, de la o zi la alta, ajungând la 15-20 minute pe zi. Exercițiile se fac în reprize de 4-5 minute, cu pauze de două minute. În cazul deficientelor motorii postinfecțioase sau operatorii, programele au un caracter individual, ele cuprinzând exerciții adaptate fiecărui caz în parte, în funcție de starea generală și locala a organismului și de scopul urmărit. Bolnavii cu artroze și spondiloze pot efectua exercițiile și în cadrul grupului cu stări clinice similare. Hidrokinetoterapia trebuie privită ca o parte principală a complexului terapeutic balnear și realizată pe baza criteriilor generale ale metodologiei balneare, dozată și individualizată în raport cu starea clinică a bolnavului, caracterizată de felul și stadiul bolii, de bolile asociate, de vârsta bolnavului și starea lui generala. La începutul tratamentului, temperatura apei în bazin va fi de 36-36,5°C. Cu fiecare imersie poate crește câte 1/2 grade pâna la 38°C. Pe baza experienței proprii, kinetoterapeutul din fiecare cabinet îsi întocmește scheme și programe de exerciții indviduale sau colective, în funcție de profilul stabilimentului și de apa minerală de care dispune, diferențiate dupa boală, starea funcțională a aparatului lezat și vârsta bolnavului. Acest articol a fost citit de 3436 ori.
Comenteaza articolul
Comentarii (1)
1. Scris de ROBERT in 31-03-2009 15:38
AJUTOR!!
VA ROG SA MA AJUTATI SA GSESC IN BUCURESTI UN BAZIN DE INOT CU RECUPERARE MEDICALA, PENTRU BAIETELUL MEU DE 7 ANI,CARE A FOST DIAGNOSTICAT CU HEMIPAREZA PALIETALA STG. SPASTICA.
O metodă foarte bună pentru tratamentul de recuperare și reeducare a deficientelor funcționale neuromotorii este gimnastica în apa. 
