Pufulita-cu-flori-mici, necunoscuta pana acum ca planta medicinala si
nementionata in nicio carte obisnuita despre plante medicinale, a intrat
intr-un adevarat mars triumfal ca planta medicinala contra bolilor de
prostata. In cel mai scurt timp a devenit cunoscuta in intreaga Europa si in afara ei
, nu in ultima instanta din cauza ca a ajutat deja multi oameni in
maladiile susmentionate. Din cauza numeroaselor varietati ale acestei flori s-a
ivit insa o anumita incertitudine. Dintre subspeciile cu actiune tamaduitoare
trebuie insirate urmatoarele: carligei sau racitoaica (Epilobium roseum),
pufulita-cu-flori-mici (Epilobium parviflorum), pufulita (Epilobium montanum),
numita si fata-n-fata, pufulita-verde-inchis (Epilobium obscurum), pufulita
lanceolata (Epilobium lanceolaturri), pufulita-de-colina (Epilobium collinurn),
pufulita-de-mlastina (Epilobium palustre), pufulita-de-pietris (Epilobium
fleischeri) si pufulita-alpina (Epilobium anagallidifolium). Varietatile
tamaduitoare se recunosc toate dupa florile lor mici in culori rosiatice, roz
pal sau albicioase. Ele stau ca batute-n cuie pe silicvele (fruct capsula)
lunguiete, inguste, din care tisnesc la plesnire semintele pavoazate cu peri
albi, asemanatori bumbacului. In Tirol, pufulita este cunoscuta in mod
surprinzator sub numele de ,,Frauenhaar" = parul femeii. Din varietatile
enumerate si care au putere lecuitoare se colecteaza intreaga planta, deci
tulpina, frunze si flori, cu grija ca planta sa fie culeasa din mijloc - de
altfel, ea se rupe foarte usor - pentru ca sa poata forma noi mladite laterale.
Ceea ce s-a cules se taie cit este in stare proaspata. Din ceaiul de plante se
beau, si in cazurile cele mai grave, numai 2 cesti pe zi, si anume 1 ceasca dimineata,
pe stomacul gol, si 1 ceasca seara. Acest lucru nu inseamna insa ca se poate
renunta la controlul medical. Oricum, sfatul medicului trebuie cerut in orice
boala grea. Doua subspecii de Epilobium, care pot fi doar cu greu confundate cu
celelalte soiuri cu flori mici, nu au voie sa fie colectate. Este vorba de cea
numita rascoage, limbricas, pufulita sau sburatoare (Epilobium hirsutum) si de
sburatoare (Epilobium angustifolium). La prima dintre ele, florile ajung de
marimea unghiei degetului mare si stralucesc purpuriu. Ea se gaseste adesea in
stocuri mari, stufoase, pina la 150 centimetri inaltime, in si Iinga apele
putin adinci; tulpina si frunzele sunt carnoase si acoperite usor cu par pe
partea inferioara. Cunoscutul botanist austriac Richard Willfort, care cunostea
foarte bine pufulita ca planta de leac, nu o mentioneaza in cartea sa. Ar
putea, dupa cum a sustinut ei, sa fie confundata cu rascoagele (Epilobium
hirsutum); acestea au, insa, spre deosebire de pufulita-cu-flori-mici, niste
flori cel putin de cinci ori mai mari, tije si frunze mai carnoase, o inaltime
sensibil mai mare si declanseaza un efect contrar. - Sburatoarele (Epilobium
angustifolium) cresc inalte de 150 centimetri si prefera luminisurile,
lizierele si vecinatatea tufisurilor de zmeura. Florile mari, de culoarea
purpurei, sunt dispuse in ciorchini lungi, piramidali, neindesati pe o tulpina
rosietica la baza. Florile acestei varietati foarte des intilnite stralucesc in
timpul infloririi, formind niste suprafete rosii ca focul. Denumirea germana
populara ,,Unholdenkraut" = iarba-diavolului este, cred, un indiciu destul
de clar ca nu poate fi folosita contra prostatitei.
Oricine cunoaste aceasta planta medicinala o apreciaza si o apara de pieire,
culegind-o astfel cu multa bagare de seama. Planta mai creste, dupa cules, inca
de 2-3 ori. Daca rizomul ramine in pamint, atunci va inmuguri din nou in
primavara urmatoare.
Aceasta planta se caracterizeaza mai ales prin faptul ca ceea ce este
considerat la inceput drept o tulpina florala mica si nevinovata este in
realitate un ovar de fruct hipogin care, asa cum e normal la un fruct, se umfla
sensibil dupa inflorire, se decoloreaza si creste in lungime. Toamna sunt
eliberate apoi seminteie inconjurate in abundenta de bumbac. Pufulita in toate
varietatile sale este o planta relativ raspindita. Planta infloreste si rodeste
destul de puternic, adica se desfasoara destul de puternic in acest domeniu;
frunzele, tulpina si radacina devin in schimb mai putin importante, mai neinteresante
in comparatie cu aceasta. Mod de folosire: Prepararea ceaiului: Se opareste 1 lingurita (cu virf) de plante
cu 1/4 litru de apa si se lasa sa stea putin. Numai 2 cesti pe zi - prima,
dimineata, pe stomacui gol, iar a doua, seara, 1/2 ora inainte de cina.
Pufulita-cu-flori-mici, necunoscuta pana acum ca planta medicinala si
nementionata in nicio carte obisnuita despre plante medicinale, a intrat
intr-un adevarat mars triumfal ca planta medicinala contra bolilor de
prostata. In cel mai scurt timp a devenit cunoscuta in intreaga Europa si in afara ei
Dintre subspeciile cu actiune tamaduitoare
trebuie insirate urmatoarele: carligei sau racitoaica (Epilobium roseum),
pufulita-cu-flori-mici (Epilobium parviflorum), pufulita (Epilobium montanum),
numita si fata-n-fata, pufulita-verde-inchis (Epilobium obscurum), pufulita
lanceolata (Epilobium lanceolaturri), pufulita-de-colina (Epilobium collinurn),
pufulita-de-mlastina (Epilobium palustre), pufulita-de-pietris (Epilobium
fleischeri) si pufulita-alpina (Epilobium anagallidifolium). Varietatile
tamaduitoare se recunosc toate dupa florile lor mici in culori rosiatice, roz
pal sau albicioase. Ele stau ca batute-n cuie pe silicvele (fruct capsula)
lunguiete, inguste, din care tisnesc la plesnire semintele pavoazate cu peri
albi, asemanatori bumbacului. In Tirol, pufulita este cunoscuta in mod
surprinzator sub numele de ,,Frauenhaar" = parul femeii. Din varietatile
enumerate si care au putere lecuitoare se colecteaza intreaga planta, deci
tulpina, frunze si flori, cu grija ca planta sa fie culeasa din mijloc - de
altfel, ea se rupe foarte usor - pentru ca sa poata forma noi mladite laterale.
Ceea ce s-a cules se taie cit este in stare proaspata. Din ceaiul de plante se
beau, si in cazurile cele mai grave, numai 2 cesti pe zi, si anume 1 ceasca dimineata,
pe stomacul gol, si 1 ceasca seara. Acest lucru nu inseamna insa ca se poate
renunta la controlul medical. Oricum, sfatul medicului trebuie cerut in orice
boala grea. Doua subspecii de Epilobium, care pot fi doar cu greu confundate cu
celelalte soiuri cu flori mici, nu au voie sa fie colectate. Este vorba de cea
numita rascoage, limbricas, pufulita sau sburatoare (Epilobium hirsutum) si de
sburatoare (Epilobium angustifolium). La prima dintre ele, florile ajung de
marimea unghiei degetului mare si stralucesc purpuriu. Ea se gaseste adesea in
stocuri mari, stufoase, pina la 150 centimetri inaltime, in si Iinga apele
putin adinci; tulpina si frunzele sunt carnoase si acoperite usor cu par pe
partea inferioara. Cunoscutul botanist austriac Richard Willfort, care cunostea
foarte bine pufulita ca planta de leac, nu o mentioneaza in cartea sa. Ar
putea, dupa cum a sustinut ei, sa fie confundata cu rascoagele (Epilobium
hirsutum); acestea au, insa, spre deosebire de pufulita-cu-flori-mici, niste
flori cel putin de cinci ori mai mari, tije si frunze mai carnoase, o inaltime
sensibil mai mare si declanseaza un efect contrar. - Sburatoarele (Epilobium
angustifolium) cresc inalte de 150 centimetri si prefera luminisurile,
lizierele si vecinatatea tufisurilor de zmeura. Florile mari, de culoarea
purpurei, sunt dispuse in ciorchini lungi, piramidali, neindesati pe o tulpina
rosietica la baza. Florile acestei varietati foarte des intilnite stralucesc in
timpul infloririi, formind niste suprafete rosii ca focul. Denumirea germana
populara ,,Unholdenkraut" = iarba-diavolului este, cred, un indiciu destul
de clar ca nu poate fi folosita contra prostatitei. 
