Prospectul medicamentului Champix va fi reactualizat
Recent, compania Pfizer a solicitat actualizarea secțiunilor pentru finalizarea
textului din prospectul european al produsului Champix. Modificările vor fi
implementate în fiecare țară în care este sau
va fi lansat produsul.
Reprezentanții companiei precizează că secțiunile privind efectele secundareși
informațiile pentru pacient din prospectul produsului sunt revizuite pe baza
raportărilor post-marketing privind apariția spontană a unor efecte adverse
precum depresia, agitația, modificările de comportament, ideile suicidare și
suicidul la pacienții care încercau să renunțe la fumat urmând un tratament cu
Champix.
Aceste raportări se fac periodic, după lansarea oricărui medicament pe piață.
Nu există dovezi științifice care să stabilească o relație cauzală între
Champix și raportarea acestor efecte, susțin reprezentanții Pfizer.
Deși aceste efecte secundare spontane raportate post-marketing conțin
informații insuficiente pentru stabilirea unei relații cauzale cu produsul
Champix, prospectul european va fi de asemenea actualizat, pentru a transmite
aceste informații medicilor și pacienților.
Renunțarea la fumat, cu sau fără ajutorul tratamentului, se asociază cu
simptomele de sevraj la nicotină și cu exacerbarea afecțiunilor psihiatrice
deja existente.
Medicii implicați în prescrierea Champix sunt la curent cu riscurile
administrării Champix la pacienții cu antecedente de afecțiuni psihiatrice.
Medicii trebuie să aibă în vedere faptul că pacienții care încearcă să renunțe
la fumat (independent de orice tratament medicamentos) pot dezvolta simptome
depresive și trebuie să-i avertizeze de aceste riscuri.
Persoanele aflate în tratament cu Champix și care dezvoltă gânduri suicidare
trebuie să întrerupă tratamentul și să contacteze imediat medicul. Mai mult,
datele din literatură demonstrează că fumătorii prezintă o incidență
semnificativ mai crescută a depresiei și a suicidului în comparație cu
nefumătorii.
Champix este indicat drept un mijloc de sprijin pentru tratamentul renunțării
la fumat în cazul pacienților adulți și reprezintă o opțiune eficientă de
tratament pentru mulți pacienți care încearcă să renunțe la fumat. /Rompres/ Acest articol a fost citit de 1137 ori.
Comenteaza articolul
Comentarii (8)
1. Scris de Adela Petrescu in 13-02-2011 17:10
Champix
Am reusit sa ma las cu ajutorul Champix cat si cu putina vointa. Sufeream de sevraj grav cand incercam sa ma las (tremuram, nu mai puteam vorbi, ma durea capul -groaznic), iar acum nu am avut decat putina greata; iar de cand le-am lasat sunt fericita: se poate trai si fara fumat !!!
2. Scris de Corina in 16-03-2011 10:43
voi incerca!
Eu si cu sotul meu vom cumpara astazi champix. Speram sa reusim sa lasam fumatul....Va voi anunta!
3. Scris de marcela in 31-03-2011 14:29
champix
Am un an de zile de cand nu mai fumez.am reusit sa ma las cu ajutorul champix fara nici un efort.(sincer eram o fumatoare independenta).Adela ai dreptate se poate trai si fara fumat si ma simpt foarte bine...