|
Primii născuți sunt mai inteligenți decât frații lor |
Conform unui nou studiu primii născuți au o șansă mai mare să fie mai
inteligenți decât frații lor, informează cotidianul Daily Mail. Astfel,
conform acestui studiu, primii născuți au o șansă mai mare de a avea
cel mai ridicat coeficient de inteligență dintre frați, în timp ce
ultimii
născuți au cel mai scăzut IQ
, conform cercetătorilor de la Universitatea Vrije
din Amsterdam.
Acest studiu se bazează pe analiza coeficientului de inteligență a 650 de copii
care au fost testați de trei ori până la împlinirea vârstei de 18 ani.
''Acest efect este identic și la băieți și la fete. Cel mai mare punctaj IQ a
fost obținut de copiii care nu aveau frați mai mari, aceștia fiind urmați de
copiii care avea un singur frate mai mare. Copiii cu doi sau mai mulți frați
mai mari au obținut cel mai scăzut punctaj în testele de inteligență'', a
precizat prof. Dorret Boomsma. Acest studiu va fi publicat în revista
Intelligence.
Cauzele pentru care primii născuți sunt mai inteligenți decât frații lor mai
mici nu sunt cunoscute cu exactitate, însă oamenii de știință susțin că nivelul
ridicat de atenție de care se bucură primii născuți din partea părinților ar
putea să influențeze într-o manieră determinantă dezvoltarea intelectuală
ulterioară.
Însă în timp ce primii născuți sunt cei mai inteligenți, un alt studiu
sugerează că ultimii născuți sunt cei mai iubiți și favorizați de către părinți.
Un studiu realizat la University of California pe 2.000 de familii a realizat o
tipologie a copiilor conform căreia primii născuți au un comportament dominant,
sunt religioși, cerebrali și de multe ori nevrotici, în timp ce mijlociii sunt
rebeli, mai puțin religioși, impulsivi și mai deschiși către noi experiențe,
iar mezinii sunt cei mai sociabili dintre copii, prezențe agreabile, creativi
și de obicei cei mai favorizați de către părinți în relațiile cu ceilalți
frați. /Rompres/
Acest articol a fost citit de 571 ori.
|