|
Prevenirea deshidratării pe parcursul verii |
Consiliul general al colegiilor oficiale ale farmaciștilor (CGCOF) și asociații ale consumatorilor au lansat marți o campanie de sensibilizare a populației pentru a preveni problemele legate de lipsa hidratării organismului în timpul verii, mai ales în rândul persoanelor în vârstă
, al copiilor, al femeilor însărcinate și al bolnavilor, potrivit publicației spaniole Hispanidad, consultată de Rompres. Inițiatorii oferă un decalog cu sfaturi practice precum necesitatea de a consuma 2,5 litri de lichide pe zi, cantitate ce trebuie mărită în cazul în care se face efort fizic sau în condiții de climă caldă și umedă. Potrivit documentului, zilnic se pierd între 2 și 3 litri de apă din organism prin transpirație, urină, respirație, cantitate care trebuie refăcută. În plus, se subliniază faptul că "dispariția setei nu înseamnă că s-a atins nivelul optim de hidratare". "A fi bine hidratat este esențial pentru sănătate, indiferent dacă se realizează sau nu o activitate fizică, în orice perioadă a anului", precizează decalogul. Președintele CGCOF, Pedro Capilla, a semnalat că acei 2,5 litri de apă trebuie să fie băuți pe parcursul întregii zile. La rândul lor, reprezentanții Uniunii Consumatorilor din Spania (UCE), ai Federației naționale a persoanelor casnice (UNAE) și ai Federației utilizatorilor și consumatorilor independenți (FUCI) au insistat asupra necesității de a se bea lichide fără alcool, deoarece s-a demonstrat că acesta deshidratează. /Rompres/ Acest articol a fost citit de 773 ori.
|