|
Premieră chirurgicală în cancerul esofagian, în Timișoara |
Chirurgii timișoreni i-au extirpat unui pacient de 60 de ani o formațiune
tumorală dezvoltată la esofag, folosind metoda laparoscopică, ceea ce a permis
intervenția fără deschiderea cutiei toracice.
Șeful Clinicii II Chirurgie de la Spitalul Județean Timișoara, prof. Lazăr
Fulger, care a condus operația
, a declarat că a fost creat laparoscopic, în
premieră, un tub gastric care a penetrat țesuturile până la tumoră. După
extirparea tumorii, esofagul a fost conectat la tubul gastric confecționat,
creându-se o nouă cale de alimentație. Intervenția a durat șapte ore iar
pacientul se simte bine.
"Avantajul unei astfel de intervenții constă în faptul că nu avem o
tăietură clasică iar termenul de spitalizare și cel de refacere sunt mult
reduse", a spus chirurgul.
Instrumentarul necesar unei astfel de intervenții este de unică folosință și
costă 2.500 de euro. Intervenția a fost sponsorizată de o organizație non
profit, dar, în mod normal, cheltuielile aferente achiziționării
instrumentarului trebuie suportate de pacient, fiind asigurată doar
spitalizarea.
Anul trecut, la Clinica menționată au fost operați în jur de 2.500 de pacienți,
dintre care 20% aveau cancer.
/Rompres/
Acest articol a fost citit de 1103 ori.
|