Platon spunea că demult, înainte de apariția omului, pe pământ existau niște ființe superioare care îmbinau în același trup un barbat și o femeie. Tocmai din cauză că se completau perfect și puteau înfrunta cu succes orice
dificultate aceste creaturi erau atât de puternice. Speriați fiind că și-ar putea pierde supremația atât în cer cât și pe pământ, zeii au hotărât să despartă bărbatul de femeie, să dea naștere unei noi ființe, mai slabă decât aceste creaturi atât de puternice. Și așa a apărut omul... Din acel moment jumătățile care au luat naștere în urma separării, se caută permanent pentru a redeveni ceea ce au fost odată: o ființă superioară care poate înfrunta orice obstacol în viață. Am regăsit acesta legenda în literatura modernă sub diverse forme. Aș putea spune chiar că au intrat în vocabularul curent expresii de genul “el/ea este jumatatea mea”, chiar dacă majoritatea persoanelor nu știu de unde a pornit acest concept – poate pentru că stă în natura umană să gândim în acest mod, sau poate pentru că undeva în structura cromozomială am înregistrat acest concept al jumătăților. Indiferent care este motivul pentru care gândim că există cineva acolo special pentru noi, este minunat de imaginat că poți întâlni o persoană care să îți fie sortită cu mult inainte ca tu sa te naști. Lăsând la o parte (măcar pentru moment) contra-argumentul adus de statistici care arată că este fizic imposibil să existe un barbat pentru fiecare femeie, haideți să ne lăsăm purtate de imaginație în lumea viselor, a iubirii adevărate, un univers plin de romantism și idealism. În această lume în care tocmai ai pătruns, există o compatibilitate incontestabilă între tine și partenerul tău. Nu poate fi explicată prin chimie, prin feromoni, sau prin logică. Așa a fost să fie... “Maktub” spunea Coelho în “Alchimistul” Sunt zile în care mă trezesc cu un surâs pe buze pentru simplul fapt că cineva în lumea acesta (preferabil de sex masculin) se gândeăte la mine întocmai. Încerc să-mi șterg zâmbetul prostesc de pe față, dar nu reusesc... prin urmare încep să fredonez melodia aceea de la Taxi cu jumătățile. Păstrez ritmul vesel pentru tot restul zilei, mă simt puternică, de neatins... numai pentru ca în urmatoarea zi să cad într-o depresie cruntă. În ciuda entuziasmului meu, a setei de căutare, a dorinței neînfrânate de a-mi întâlni jumatatea, acesta a refuzat să îmi iasă în cale. Prin urmare mă cuibaresc iar singură în patul meu, îl strang tare la piept pe Câine Galben și aștept sa vina o nouă zi de căutare. Nu vreau să îmi pierd speranța și nu vreau să încetez să cred în acestă legendă indiferent ce vor spune persoanele care “știu totul despre viață”. Dacă renunțam la a visa, ce ne mai rămâne? Să ne complacem într-o situație în care iubim un bărbat numai pentru că el corespunde standardelor generale? Refuz să accept o asemenea situație și sper să nu ajung niciodată într-o etapă a vieții în care să fiu resemnată. Mă feresc de mediocritate în orice privință, dar cu precădere atunci când vine vorba de viața mea sentimentală. Nu vă multumiți cu un bărbat doar pentru că ați întalnit alții mai putin compatibili! Nu încetați să-l căutați pe “el” și nu vă poticniți într-o relație doar pentru că vă e teamă că nu veți găsi altul mai bun! Iar atunci când inima va tresare pentru simplul motiv că va aflați în aceeași încăpere (indiferent cat de mare) atunci aflați că ați întalnit barbatul care vă este predestinat și faceti tot ceea ce vă stă în putere pentru a-l avea... fiindcă asa stă scris... maktub!
Un articol de Oana Trifu Acest articol a fost citit de 1105 ori.
Platon spunea că demult, înainte de apariția omului, pe pământ existau niște ființe superioare care îmbinau în același trup un barbat și o femeie.
