Perioada de somn a copiilor poate influența riscul de obezitate
Copii care între vârsta de 6 luni și 2 ani dorm mai puțin de 12 ore pe zi
întâmpină un risc crescut de a fi supraponderali sau chiar obezi mai târziu în
copilărie, conform unui studiu realizat de cercetători de la Universitatea
Harvard, informează Associated Press.
În plus, privitul la televizor crește și mai mult riscul de obezitate. Copiii
care au dormit mai puțin de 12 ore și au rămas o perioadă lungă de timp în fața
ecranului televizorului întâmpină cel mai ridicat factor de risc de a deveni
supraponderali sau obezi .
"Cele două comportamente (lipsa somnului și privitul la televizor)
acționează independent unul față de celălalt ca factor de risc pentru
obezitate, însă dacă sunt combinate acest factor de risc crește exponențial'',
a comentat coordonatorul acestui studiu, Dr. Elsie Taveras de la Harvard
Medical School.
Concluziile acestui studiu publicate în numărul din aprilie al revistei Archives
of Pediatrics & Adolescent Medicine, sunt bazate pe relatările mamelor
despre perioadele de somn ale micuților și despre perioadele în care copiii
sunt lăsați la televizor. Aceste relatări au fost comparate cu măsurători
directe ale greutății și înălțimii copiilor.
Mamele care au participat la acest studiu au copii în vârstă de 6 luni. Ele au
trebuit să răspundă unor întrebări cu privire la perioada de timp de somn a
micuților, atât peste zi cât și noaptea. Aceleași mame au fost chemate din nou
să răspundă unui set de întrebări când copiii au ajuns la vârsta de 1 an și
apoi la 2 ani, când la setul inițial de întrebări au fost adăugate și cele cu
privire la perioada petrecută de micuți la televizor.
În ceea ce privește perioada de somn rezultatele indică faptul că 586 de copii
au dormit în medie 12 ore sau mai mult pe zi, în timp ce 329 au dormit mai
puțin de 12 ore. Dintre cei 586 care au dormit mai mult, doar 7% erau obezi la
vârsta de 3 ani, în condițiile în care din grupul celor care au dormit mai puțin,
12% au ajuns să fie obezi la vârsta de 3 ani.
După adăugarea televizorului în ecuație s-a observat că 17% dintre cei care au
dormit mai puțin de 12 ore pe zi și au stat la televizor cel puțin 2 ore
zilnic, erau obezi.
Impactul somnului asupra hormonilor poftei de mâncare ar putea explica acest
efect. În alte studii realizate pe adulți, privarea de somn duce la producerea
în organism a unei concentrații superioare de grelină, un hormon care
declanșează senzația de foame și pe de cealaltă parte, conduce la diminuarea
concentrației de leptină, hormon asociat senzației de sațietate.
Pe de cealaltă parte privitul la televizor în cazul copiilor duce la îngrășare
pentru că micuții nu mai consumă calorii prin joacă. /Rompres/ Acest articol a fost citit de 778 ori.