Indiferent de modul în care o anumită persoană a devenit supraponderală, acest dezechilibru poate constitui o problemă de viață și de moarte. Persoanele supraponderale și cele obeze sunt mult mai susceptibile la instalarea unor probleme se sănătate severe. Diverse studii au arătat că riscul pentru anumite boli și tulburări crește pe măsură ce crește indicele de masă corporală. În plus, riscul global de deces este crescut în cazul obezității.
Hipertensiunea arterială Când țesutul gras este dezvoltat în exces, aveți tendința să rețineți sodiul. Pentru a dilua surplusul de sodiu, organismul dumneavoastră reține mai multă apă. Acesta crește volumul sangvin, ceea ce poate avea ca efect creșterea presiunii în interiorul arterelor. Presiunea suplimentară face să crească efortul inimii. Excesul de greutate este frecvent asociat cu creșterea frecvenței cardiace și reducerea capacității vaselor sangvine de a transporta sângele. Acești 2 factori pot de asemenea contribui la creșterea tensiunii arteriale fiind posibilă ruperea unui vas de sânge din creier (accident vascular cerebral hemoragie).
Diabetul Obezitatea este cauza principală a tipului 2 de diabet (denumiri mai vechi - diabet cu debut la vârsta adultă sau diabet insulino-dependent). Excesul de țesut gras face ca organismul dumneavoastră să devină rezistent la insulina, hormonul care transportă zahărul (glucoza) din sânge în celule. Dacă organismul dumneavoastră e rezistent la insulina, celulele nu pot prelua glucoza de care are nevoie pentru a obține energie.
Boala arterelor coronare O dată cu creșterea în greutate crește și riscul de boală coronariană. în mod obișnuit boala coronariană este rezultatul formării de depozite de grăsimi (plăci) în arterele care irigă inima. În timp, aceste depuneri pot îngusta arterele, astfel încât la inimă va ajunge mai puțin sânge. Reducerea fluxului de sânge poate produce dureri la nivelul pieptului (angină). Blocarea completă a unei artere produce infarct.
Accidentul vascular cerebral Acumularea plăcilor în arterele care irigă creierul poate produce un accident vascular cerebral. Când o arteră care transportă sângele la creier se îngustează, la acest nivel se poate forma un cheag de sânge care întrerupe fluxul sângelui spre creier. În această situație se produce un accident vascular ischemic. Supragreutatea sau obezitatea cresc riscul atacurilor cerebrale ischemice, chiar în absența hipertensiunii arteriale și a diabetului.
Boala artrozică Această boală a articulațiilor afectează cel mai frecvent genunchii, articulația șoldului și coloana vertebrală în partea inferioară. Excesul de greutate face să crească presiunea la nivelul acestor articulații, uzând cartilajele care le protejează și ducând la apariția durerilor articulare și a rigidității.
Apneea în somn Apneea obstructivă în somn este o afecțiune severă care determină oprirea respirației pentru perioade scurte, în timpul somnului. Căile aeriene superioare se blochează intermitent în timpul somnului, ceea ce determină scăderea nivelului oxigenului în sânge și somnolență în timpul zilei. Apneea în somn poate produce și insuficiență cardiacă. Majoritatea celor care suferă de apnee în somn sunt supraponderali. Cu cât o persoană are un exces mai mare de greutate, cu atât apneea în somn va fi mai severă.
Cancerul Mai multe tipuri de cancer sunt asociate cu excesul de greutate. în cazul femeilor acestea sunt: cancerul mamar, uterin, de colon și de vezică biliară. Bărbații supraponderali prezintă risc crescut pentru cancerul de colon și de prostată.
Calculii biliari Sunt mai frecvenți în cazul persoanelor supraponderale, deși nu s-a clarificat mecanismul prin care excesul de greutate determină producerea lor.
Consecințe sociale și emoționale Într-o țară în care există tendința de a pune semnul egalității între suplețea corpului și frumusețe, inteligență și succes, adulții supraponderali pot fi supuși stresului psihologic, scăderii veniturilor și discriminării.
Acest articol a fost citit de 372 ori.
Comenteaza articolul
Comentarii (4)
1. Scris de Karess in 22-12-2011 05:16
zCAcIdHosXZKUpk
I told my gramndother how you helped. She said, "bake them a cake!"