Prima pagină
Articole științifice
Știri medicale
Lexic de boli
Aditivi alimentari
Resurse de sănătate
Terapii complementare
Resurse naturale
Planificare familială
Medicamente
Utile
Căutare avansată
Login





Parola uitata?
Nu ai cont? Creaza unul
Patru noi stații de ambulanță SMURD
Serviciul Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare (SMURD) Cluj a inaugurat, miercuri, încă patru stații de ambulanță, în Turda, Dej, Huedin și cartierul Mănăștur din Cluj-Napoca.
Șeful Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență (IJSU) Cluj, col. Vasile Șomlea, a declarat că stațiile au fost deschise pentru a mări viteza de intervenție în caz de accidente rutiere.
SMURD Cluj avea, în Cluj-Napoca, doar o stație.
"Noile stații sunt dotate cu ambulanțe ultramoderne, achiziționate de
Consiliul Județean Cluj'', a spus Șomlea.
Coordonatorul medical al SMURD Cluj, dr. Nicolae Moldovan, a spus că, după inaugurarea celor patru centre, vor fi acoperite zone considerate, până în prezent, izolate.
Pe ambulanțele SMURD lucrează echipe de paramedici de câte patru persoane, specializate în acordarea de prim- ajutor.
Consiliul Județean Cluj a cumpărat, în acest an, patru ambulanțe și o mașină pentru medici, investiția ridicându-se la 2,2 milioane de lei. Și Consiliul Local Cluj-Napoca a cumpărat o ambulanță, iar o altă mașină a fost achiziționată de SMURD Cluj, cu donațiile de 2% din impozitul pe venit.
/Rompres/

Acest articol a fost citit de 922 ori.

Comenteaza articolul
Nume:
Titlu:
Comentariu:

Cod:* Code


Comentarii (4)
 
1. Scris de Molly in 15-07-2011 02:09
 
 
 
SUMwiVxHfKnuyffiKN
THX that's a great asenwr!
 
 
2. Scris de hmlfgg in 15-07-2011 12:10
 
 
 
XyKlhPDtf
wmdaJN kbcogdjlhcnu
 
 
3. Scris de spvzvfe in 17-07-2011 18:43
 
 
 
LqYaheYTeqSGK
AbyjRb aiscpzakqine
 
 
4. Scris de qimomjrsdb in 20-07-2011 22:55
 
 
 
nBQRADPbI
PMkpAN , [url=http://hqhxbdmburoe.com/]hqhxbdmburoe[/url], [link=http://xxwwovjzjejb.com/]xxwwovjzjejb[/link], http://abscflgihwfa.com/
 
 
 

Cauta produse in Farmacia online PCFarm.ro


Lentile de contact
Optiland.ro