|
Parlamentarii se vor alătura campaniei "Dăruiește viață. Donează sânge!" |
Conducerea Camerei Deputaților a decis, luni, că parlamentarii care doresc să
participe la campania "Dăruiește viață. Donează sânge!" vor putea
dona sânge în data de 19 decembrie, în intervalul orar 9,00-12,00, la
cabinetele medicale din Palatul Parlamentului.
Campania "Dăruiește viață. Donează sânge!", concepută pentru o
singură zi, a fost inițiată de Centrul pentru politici și servicii de sănătate,
care a trimis o scrisoare președintelui Camerei Deputaților, Bogdan Olteanu,
solicitându-i sprijinul.
Într-o scrisoare adresată de Centrul pentru politici și servicii de sănătate se
precizează că evenimentul se dorește a fi un semnal de alarmă, lansat
societății românești, față de scăderea rezervelor de sânge din unitățile
spitalicești.
"Clasa politică demonstrează și prin acest gest că este sensibilă la
problemele cu care se confruntă societatea românească", se mai arată în
scrisoarea Centrului pentru politici și servicii de sănătate.
/Rompres/
Acest articol a fost citit de 838 ori.
|