Păpădia se numește în limbaj popular și buhă, cicoare, crestățea, floarea-mălaiului, flori-galbene, lăptuca, lilicea, niparticli, papa-găinii, pui-de-gâscă. Această plantă, văzută pe pajiști și toate întinderile de iarbă și considerată de mulți o buruiană supărătoare
, reprezintă pentru omenirea suferindă o plantă de leac deosebit de valoroasă. Înflorește în aprilie-mai pe toate pășunile, lizierele, câmpiile și orice suprafață cu iarba – un covor floral galben care ne entuziasmează an de an. Planta evită locurile foate umede. Are două proprietăți remarcabile: Ajută în bolile biliare și în cele hepatice. Înainte de înflorire se colectează frunzele, primavara sau toamna rădăcinile. Iar tulpinile în timpul înfloririi. Îtreaga plantă are efect tămăduitor. Eu însumi mi-am creat un obicei de a pune, cum se face primavară, întreaga plantă pe masă în formă de salată sau de a presăra la cină o salată de păpădie amestecată cu cartofi și garnisită cu ouă cleioase. În Iugoslavia la cură, pacienții primeau zilnic la masă, pe lângă alte feluri de salate proaspete, și un castronaș cu salată de păpădie. Medicul, un renumit specialist în bolile de ficat, a răspuns la întrebarea referitoare la această problemă că păpădaia are o influență cât se poate de benefică asupra ficatului. Astăzi știu că tulpinile proaspete, din care se consumă 5-6 pe zi în stare crudă, ajută rapid în hepatita cronică (durere foarte acuta până sub omoplatul drept). Ele sunt de folos și în diabet. Diabeticii ar trebui să mănânce aceste tulpini, până la 10 pe zi, atât timp cât păpădia este înflorită. Se spală tulpinile cu flori cu tot, abia după aceea se îndepărtează floarea și se mestecă încet tulpina. Aceasta are la început un gust amărui, este acrișoară și zemoasă și se aseamană cu andivele. Oamenii permanent bolnavicioși, care se simt abătuți și obosiți, ar trebui să facă câte o cură de 14 zile cu tulpini proaspete de păpădie. Se vor minuna de efectul lor extraordinar. Ele ajută însă și în alte afecțiuni. Ne scapă de mâncărimi, eczeme și erupții, îmbunătățesc sucul gastric și curăță stomacul de tot felul de substanțe care se elimină greu. Tijele proaspete pot dizolva fără dureri calculul biliar, ele stimulează activitatea hepatică și biliară. Pe lângă săruri minerale, păpădia conține substanțe curative și de sinteză foarte importante pentru înlăturarea tulburărilor de metabolism. Datorită efectului său depurativ, ajută și în artrită și reumatism; inflamațiile ganglionilor se retrag, dacă se ține până la sfârșit cura de 3-4 săptămâni, cu tulpini proaspete. În icter și în afecțiunile splenice, păpădia se folosește, de asemenea, cu succes. Rădăcinile de păpădie, mâncate crude, la fel ca și cele uscate servite la ceai au efect depurativ, de stimulare a digestiei, sudorific și diuretic, precum și stimulant. Ele fac sângele foarte fluid, fiind considerate un mijloc excelent contra sângeului îngroșat. Vechile cărți despre plantele medicinale istorisesc că femeile foloseau ca produs cosmetic infuzia preparată din opărirea plantei și a rădăcinii. Obișnuiau să-și spele cu ea ochii și fața, sperând să capete astfel un „chip mai luminos”. Păpădia face parte din acele plante care nu „hibernează”, ci ele cresc frunze și în anotimpul rece. În fiecare primavară un sirop de fluor de păpădie este binevenit, care are un gust excelent, fiind în același timp și în profitul sănătății. Prepararea deliciosului sirop de păpădie: Se pun de 2 ori câte 2 mâini pline de flori de păpădie într-un litru de apă rece. Se pune la foc mic până începe să fiarbă, se lasă să dea câteva clocote bune, se ia oala de pe foc și se lasă totul să stea peste noapte. A doua zi, se golește conținutul într-o sită, se scurge, iar florile se storc bine cu ambele mâini. Sucul se amestecă cu 1 kg de zahăr nerafinat, la care se adaugă o jumătate de lămâie tăiată felii (coaja se aruncă dacă a fost tratată cu substanțe chimice). Mai multă lămâie acrește prea tare. Oala se pune fără capac pe mașina de gătit. Pentru a se păstra toate vitaminele, se dă la focul cel mai mic. Astfel, lichidul se evaporă fără a fierbe. Siropul se pune la răcit o dată, maximum de două ori, ca să i se poată stabili adevărata constistență. N-are voie să devină prea gros, căci s-ar zaharisi după păstrare mai îndelungată, dar nici prea subțire, căci atunci ar începe să fermenteze după un timp. Trebuie să devină un sirop adevărat, vâscos, care, uns pe chifla sau pâinea cu unt de la micul dejun, este absolut delicios. Bolnavii de rinichi nu suportă bine aciditatea mierii naturale, în timp ce siropul de păpădie este mai sănătos și le priește. Această plantă medicinală valoroasă ocupă un loc însemnat în medicina populară. Din păcate, ea este cunoscută greșit de cea mai mare parte a populației și considerată o buruiană incomodă Mod de folosire: -prepararea ceaiului: se pune peste noapte 1 linguriță (cu vârf) de rădăcini în 1 litru de apă rece, se încălzește a doua zi până începe să fiarbă și se filtrează. Această cantitate se bea, înghițitură cu înghițitură, 1 oră înainte și 1 ora după micul dejun. -salata: din frunze și rădăcini crude, proaspete (a se vedea fragmentul respectiv de text) -tulpini: a se mesteca bine și a se mânca zilnic 5-10 tulpini crude, spălate. -prepararea siropului: a se vedea fragmentul respectiv din text!
Doriți să cumpărați produse pe bază de papadie? Vizitați site-ul nostru: www.elefantulverde.ro , unde găsiți o gamă largă de produse pe bază de păpădie. Acest articol a fost citit de 2252 ori.
Păpădia se numește în limbaj popular și buhă, cicoare, crestățea, floarea-mălaiului, flori-galbene, lăptuca, lilicea, niparticli, papa-găinii, pui-de-gâscă. Această plantă, văzută pe pajiști și toate întinderile de iarbă și considerată de mulți o buruiană supărătoare
