Otoscleroza

Boală cu Glossary Link caracter genetic, otoscleroza se caracterizează printr-un proces de osificare progresivă a unor insule de Glossary Link cartilaj rămase în capsula otică din perioada intrauterină, ceea ce conduce la anchiloza scăriței și deci la pierderea severă a auzului.

Introducere

Cum putem auzi?  
Auzul este un proces prin care urechea transformă undele sonore în semnale electrice, care la rândul  lor provoacă impulsuri nervoase ce sunt transmise la creier, unde sunt interpretate ca sunete. Urechea are trei părți principale : externă, medie și urechea internă . Undele sonore pătrund prin urechea externă și ajung la urechea medie făcând astfel  timpanul să vibreze . Vibrațiile sunt transmise prin intermediul a trei oase mici din urechea mijlocie numite osicioarele auditive. Aceste trei oase sunt cunoscute sub denumirea de ciocanul, nicovala și scărița. Timpanul și osicioarele transportă vibrațiile la urechea internă. Vibrația sonoră dă astfel naștere unei variații de presiune exercitată asupra perlimfei ( lichidul care ocupă urechea internă, cu excepția canalului cohlear, unde se află endolimfa). Această undă de presiune se transmite endolimfei și în organul Corti sunt exercitate celulele senzoriale auditive care transformă energia fizică a undei în impuls nervos.  Aceste impulsuri nervoase sunt  transportate la creier, unde sunt interpretate ca sunet. Sunete diferite stimulează diferit părțile urechii interne, ceea ce permite creierului să distingă între diferite sunete, de exemplu , diferite sunete vocale și consoane .

Otoscleroza poate provoca diferite tipuri de pierdere a auzului, în funcție de structura urechii care este afectată. De obicei ea cauzează o pierdere de Glossary Link auz de transmisie, pierdere de auz cauzată de o problemă în urechea externă sau medie. Mai rar, otoscleroza poate cauza o pierdere de auz neurosenzorială.


Simptome

Procesul distrofic de osificare începe în zona situată înaintea platinei scăriţei, pe peretele medial al casei timpanului, ce invadează cu timpul talpa scăriţei şi determină anchiloza acesteia în fereastra ovală, cu apariţia surdităţii de tip transmisie, caracteristică însoţită de zgomote auriculare sub formă de vâjâituri, fluierături, ţiuituri. Cu timpul, leziunile progresează şi în urechea internă, afectând şi spirele melcului, cu degenerescenţa epiteliului neurosenzorial, surditatea devenind mixtă, iar apoi, în timp, cu predominanţă de tip percepţie.

Boala are un caracter genetic familial, apărând mai frecvent la persoane de sex feminin, fiind influenţată de ciclul vieţii genitale feminine, în sensul că sarcina, naşterea, lăuzia şi alăptarea accentuează evoluţia bolii, care se încetineşte cu ocazia menopauzei. Începe întâi la o ureche, apoi trece şi la cealaltă ureche. Surditatea evoluează progresiv, îngreunând înţelegerea limbajului vorbit şi deci comunicarea socială a purtătorului ei, fapt care-i jenează atât în procesul muncii, cât şi în familie. Bolnavii vorbesc şoptit, sunt şterşi, timoraţi, copleşiţi de boală, sunetele pure sunt auzite mai bine decât cuvintele rostite, motiv pentru care bolnavul nu se mai duce la teatru, dar continuă să frecventeze uneori mulţi ani sălile de concerte. Bolnavii aud mai bine în mediul zgomotos, în tren, în tramvai, într-o sală cu zgomot. Cu timpul, datorită leziunilor urechii interne, surditatea se accentuează foarte mult, bolnavul nu mai percepe decât sunetele foarte intense, recunoscând cuvintele prin citirea lor pe buzele celui care le pronunţă, aşa-zisa labiolectură.


Impact

Otoscleroza este întâlnită preponderent la sexul feminin, raportul fiind de 1,5  sau chiar mai mare. Ea apare cel mai frecvent între 20 și 40 de ani, mai ales după sarcini, care presupun schimbări hormonale importante în organismul femeii.

Cauze

Cauza otosclerozei nu este pe deplin înțeleasă, deși cercetările au arătat că Glossary Link otoscleroză tinde sa apară în familii și poate fi ereditară sau transmisă de la părinți la copii. Persoanele care au un istoric familial de otoscleroză au mai multe șanse de a dezvolta această tulburare de auz. În medie, o persoană care are un părinte cu otoscleroză are o șansă de 25 la sută de a dezvolta afecțiunea. În cazul în care ambii părinți au otoscleroză, riscul merge până la 50 de procente. Cercetările arată că femeile albe, de vârstă mijlocie sunt cele mai expuse riscului.

Unele cercetări sugerează o relație între otoscleroză și schimbarile hormonale asociate cu sarcina. Deși cauza exactă rămâne necunoscută, există unele date care asociază infecțiile virale (cum ar fi pojarul) și otoscleroză.

Diagnostic

Diagnosticarea otosclerozei o poate face un medic specialist ORL care, în primul rând, exclude alte probleme de sănătate care pot provoca aceleași simptome. Apoi cu ajutorul unor teste și proceduri poate evalua auzul și funcția de echilibru, mai ales cǎ bolnavul de otosclerozǎ, de obicei, nu aude sunetele de frecvență joasă. Medicul poate recomanda de asemenea și o tomografie computerizatǎ pentru a verifica afectarea nervului cohlear.

Teste pentru a se diagnostica pierderea auzului:

Testul diapazonului. Diapazoanele sunt instrumente din metal, care produc  sunete atunci sunt lovite și care pot ajuta medicul să detecteze pierderea auzului. O astfel de evaluare poate de asemenea dezvălui dacă pierderea auzului este cauzată de deteriorarea părților vibrante ale urechii medii (inclusiv timpanul)  sau a receptorilor și nervilor din urechea internă sau deteriorarea ambelor.

Audiometria. În timpul acestor teste mai amănunțite efectuate de un medic ORL-ist , pacientul va purta căști și va auzi o serie de sunete de diferite tonuri. Pacientului i se va solicita să indice de fiecare dată când aude sunetul. Fiecare ton este repetat până la niveluri din ce în ce mai reduse, pentru a se afla când abia mai este auzit . În urma acestui test va rezulta o audiogramă, un grafic care arată sensibilitatea auzului unei persoane.


 

 

Timpanometria. Măsoară presiunea din urechea medie prin măsurarea impedanţei electroacustice. Vârful instrumetului se introduce în ureche, se modifică presiunea aerului în interiorul urechii şi apoi se măsoară raspunsul timpanului. În urma acestui test se va obține o timpanogramă, un grafic care  este specific diferitelor boli ale urechii medii și care ajută la stabilirea diagnosticului și a tratamentului.

Tratament

Tratamentul actual medicamentos cu săruri de fluor (fluorură de sodiu sau de calciu) este incert ca rezultat, singurul tratament eficace fiind cel chirurgical, care urmăreşte dezanchilozarea platinei scăriţei din fereastra ovală, prin operaţia de rupere a punţilor osoase care o imobilizează (aşa-zisa mobilizare directă a scăriţei) sau, atunci când aceasta nu este posibilă, prin scoaterea scăriţei anchilozate şi deformate şi înlocuirea acesteia, printr-o operaţie plastică, cu un material care acoperă ferestra ovală în locul platinei, legătura până la nicovală fiind făcută cu un material protetic (piston de teflon etc.) sau prin folosirea unei scăriţe artificiale. Rezultatul intervenţiei chirurgicale este bun în peste 90% din cazuri, bolnavul dobândind un auz social bun. Când bolnavul refuză intervenţia chirurgicală sau leziunile constatate intraoperator sunt atât de mari încât nu este posibilă înlăturarea lor fără riscul lezării urechii interne, se recurge la protezarea auditivă.

În cazuri de surdităţi grave care nu pot fi protezate (proteza auditivă este în general greu suportată în surdităţile de tip percepţie ce depăşesc un anumit nivel de pierdere auditivă, deoarece amplifică selectiv atât vocea umană, cât şi zgomotul de fond ambiant, acesta devenind extrem de jenant pentru purtătorul surdităţii), se recurge la labiolectură - citirea cuvintelor de pe buzele interlocutorului.

În surdităţile de tip percepţie foarte accentuate, care nu permit folosirea unei proteze electroacustice obişnuite se încearcă în prezent o proteză complexă denumită ureche artificială, proteză care încearcă să transforme vibraţiile sonore în variaţii de potenţial electric ce sunt transmise printr-un fir (conductor electric) introdus în urechea internă. Introdus prin membrana ferestrei rotunde în rampa timpanică pe o adâncime de 14 -15 mm, acest conductor stimulează elementele nervoase din urechea internă, stimulul fiind transmis sub forma impulsurilor nervoase, pe căile nervoase auditive spre cortexul auditiv. Ceea ce reuşeşte să perceapă bolnavul prin această ureche artificială, nu este imaginea sonoră a lumii ambiante, aşa cum o recepţionează un om cu auz normal; are nevoie de o perioadă de antrenament pentru a corela sunetele pe care le percepe cu semnificaţia lor reală. Aflată abia la început, proteza de acest tip este susceptibilă de îmbunătăţiri ulterioare, perfecţionarea ei reuşind, probabil, să aducă o rază de speranţă şi în domeniul recuperării surdităţilor de percepţie sau nervoase, în special cohleare.

Avantajele implantului cohlear, discutate de specialişti în ORL şi profesori

Tratamente alternative
Glossary Link Apiterapie. Propolis, soluție alcoolică 30-40%, în amestec cu ulei de măsline sau porumb, în proporție de ¼. Se agită  bine înainte de aplicare. Se introduce în ureche o meșă de tifon, îmbibată în această emulsie la copii mai mari de cinci ani, seara, pentru 10-12 ore, 10-40 de aplicații, iar la adulți, o dată la două zile pentru 36 de ore, în total 10-12 aplicații.


Bibliografie

http://vestibular.org/otosclerosis

Medicina pentru familie - Marin Voiculescu


 

Ultima modificareMarți, 25 Februarie 2014 13:23
Ca sa postezi trebuie sa faci LOGIN
Back to top