Nu există posibilitatea ca oamenii să rămână fără medicamente, declară ministrul Sănătății
Ministrul Sănătății a ținut să asigure, și de la Oradea, cetățenii României că
nu există nici o posibilitate ca oamenii să rămână fără medicamente pe piață,
zvonurile din presa centrală fiind catalogate ca neadevăruri și minciuni
grosolane. Ministrul s-a referit la ceea ce a numit titlurile de scandal din ziarele
centrale, care, în loc să spună despre ce este vorba, pun sub semnul întrebării
asigurarea cu medicamente a populației.
"Acest lucru este fals, neadevărat, o minciună grosolană și eu sunt dator
de fiecare dată să spun adevărul și să vă rog pe dvs să informați corect
cetățenii", a declarat ministrul în conferința de presă de la sediul PNL
Bihor.
Despre unii distribuitori, "mai guralivi", care au încercat să-l
șantajeze, afirmând că nu vor importa anumite medicamente, cu intenția de a-l
determina să crească prețurile, ministrul a afirmat că acest lucru s-ar fi
putut realiza doar pe baza unor argumente și numai dacă există criterii
economice foarte clare, adevărate, situație în care nu ar fi avut de ales.
"Șantaj ieftin. Pentru că dacă nu au ajuns să mă cunoască de trei ani, n-o
vor face niciodată. De fiecare dată am încercat să-i conving că în discuțiile
cu mine se poate câștiga cinstit dacă se vine cu argumente și dacă există
criterii economice foarte clare, adevărate. Nu ai ce să faci, trebuie să
recunoști și să-ți schimbi poziția," a spus Nicolaescu.
Ca alternative, el a susținut că, din fericire, într-o economie de piață, vor
exista întotdeauna și și-au anunțat deja intențiile alți distribuitori care
să-i înlocuiască, precum și posibilitatea folosirii pentru import și
distribuție medicamente a companiei de stat Unifarm, al cărei acționar unic
este Ministerul Sănătății.
Cu toate că declarațiile publice ale distribuitorilor respectivi au fost dure,
nimeni nu i-a întrebat, afirmă ministrul, ce vor face dacă nu vor mai importa
medicamente.
"O să vă pierdeți autorizațiile de punere pe piață, mașinile speciale
pentru import, depozitele speciale, ce o să faceți cu acele investiții? Nimeni
nu i-a întrebat, deși presa este scormonitoare. Asta trebuia să-i
întrebe", a spus ministrul. În ce privește compania Unifarm, la care
Ministerul Sănătății este acționar unic, aceasta se ocupă cu import și
distribuție de medicamente, numai că ministerul a folosit-o limitat doar pentru
a aduce vaccinurile gratuite pentru populația României, ca să le obțină mai
ieftin; pentru rezerva specială a ministerului; și pentru importul, cu
derogare, a unei game limitate de medicamente, care nu se aduc în mod curent,
pentru că se obține greu autorizația de punere pe piață.
"Deci noi putem folosi această companie care are experiență de mulți ani
pe piață ca acele produse care s-ar putea, ipotetic, să nu le mai importe
nimeni să le aducem pe această cale", a precizat Nicolăescu.
Ministrul a dorit ca populația să știe că "în nici o situație nu există
posibilitatea să nu mai avem medicamente pe piață".
"Vă rog, transmiteți acest mesaj tuturor cetățenilor care vă citesc, care
vă ascultă, care vă urmăresc la televizor. E păcat de Dumnezeu să-i lăsăm pe
oameni să se agite pe lângă boala pe care o au să mai aibă și stresul că nu vor
mai găsi medicamente. Spuneți-le adevărul: că nu există o asemenea variantă sub
nici o formă", a subliniat ministrul Sănătății. /Rompres/ Acest articol a fost citit de 1228 ori.