|
Neasigurații spitalizați, acționați în judecată |
Un număr de 383 de persoane neasigurate din Mehedinți, care au beneficiat de
internări în unitățile medicale din Drobeta Turnu Severin, au fost acționate în
judecată pentru recuperarea sumelor cheltuite cu serviciile de asistență
acordate.
Directorul adjunct al Spitalului Județean din Drobeta-Turnu Severin
, Augustin
Popa, a declarat vineri, pentru
ROMPRES, că fondul alocat de Casa Județeană pentru Asigurări de Sănătate
victimelor unor agresiuni și accidente de circulație, care nu au dreptul să li
se deconteze serviciile medicale de urgență, se ridică la 279951 lei.
"Întrucât bugetul spitalelor din municipiul reședință de județ a fost
afectat cu această sumă, iar persoanele în cauză au manifestat dezinteres
pentru plata zilelor de spitalizare, am dispus, prin instanțele de judecată,
începerea procedurilor de executare silită a acestora, astfel încât să
recuperăm banii cheltuiți", a precizat Popa.
Potrivit sursei citate, în această situație se mai află alte 417 persoane
cărora autoritățile spitalicești le-au luat angajamente de plată a fondurilor
cheltuite cu tratamentul și hrana pe perioada în care au fost internate în secțiile
Spitalului Județean din Drobeta-Turnu Severin.
/Rompres/
Acest articol a fost citit de 765 ori.
|