Septicemia

Septicemia, boală care pune viaţa în pericol, poate apare atunci când întreg organismul reacţionează anormal la o infecţie.


Introducere

În cazul septicemiei, infecția declanşează o reacție exagerată a sistemului imunitar, ce are ca rezultat  eliberarea de substanțe chimice în fluxul sanguin, care conduce la o serie de reacţii cum ar fi  inflamarea pe scară largă și coagularea sângelui. Această inflamație și coagularea sângelui reduce semnifictiv fluxul sanguin la diferite organe ale corpului, cauzând deficit de substanțe nutritive și oxigen în organism.

Dacă septicemia evoluează ajungându-se la Glossary Link șoc septic, tensiunea arterială scade dramatic, putându-se ajunge la Glossary Link deces. Oricine poate face Glossary Link septicemie, dar cel mai frecvent se declanşează la persoanele în vârstă sau cele cu un sistem imunitar slabit. Tratamentul precoce, cu antibiotice şi cantităţi mari de lichide administrate intravenos, măresc şansele de supravieţuire.


Simptome

Septicemia se poate manifesta prin unul sau mai multe din următoarele simptome:
• febră mare peste 38 grade C sau, din contra,  temperatură  scazută a corpului;
• tremurat, frisoane puternice;
• respiraţie rapidă;
• stare de confuzie, dezorientare ;
Glossary Link tahicardie
• ameţeli
• senzaţie de greaţă şi vărsături
• dureri la nivelul articulaţiilor, cum ar fi gleznele, coatele, şoldurile, genunchii sau încheiturile mâinilor.
• scăderea semnificativă a volumului de urină
• dureri abdominale
• scăderea dramatică a tensiunii arteriale.


Impact

Se estimează că la nivel mondial incidenţa septicemiei este de 3 la 1.000 de persoane. Există o creștere constantă a numărului de pacienți cu septicemie, în intreaga lume existând peste 18 milioane de cazuri pe an.

Din cauza mortalităţii ridicate, septicemia este una din cauzele principale de deces. În ţările în curs de dezvoltare, septicemia determină 60 până la 70% din decesele anuale. Ea  ucide peste 6 milioane de nou-născuți și copii in fiecare an şi sunt peste 100.000 de cazuri de sepsis maternal.

Cauze

Aproape orice tip de Glossary Link infecție - bacterienă, virală sau fungică - poate conduce la septicemie, însă cele mai probabile sunt:
•    pneumonia
•    infecțiile abdominale
•    infecție la rinichi
•    infecţia sângelui ( Glossary Link bacteriemie).

Incidența septicemiei pare a fi în creștere în ultima perioadă din cauza:
•    îmbătrânirii populației
•   bacteriilor din ce în ce mai rezistente la medicamente. Multe tipuri de bacterii pot rezista la tratamentele cu antibiotice, acestea fiind cauza principală a infecţiilor care declansează septicemia.
•    un sistem imunitar slăbit, datorat infectării HIV, tratamentelor pentru Glossary Link cancer sau medicamentelor pentru Glossary Link transplant.

Factori de risc
Persoanele vulnerabile, care prezintă un risc mai mare de a dezvolta septicemie, de la o infecție minoră pot fi:
•   cele cu un sistem imunitar slăbit. Acest lucru se pot datora unor boli precum Glossary Link SIDA, diabet, etc, sau ca urmare a tratamentului medical care suprimă imunitatea cum ar fi  chimioterapia împotriva cancerului
•    copiii și sugarii foarte mici și persoanele în vârstă
•    cei internați în spital cu o boală gravă
•    persoanele care au suferit o intervenție chirurgicală majoră sau un accident major
•    consumatorii cronici de alcool
•    cei cu arsuri pe suprafeţe mari.

Diagnostic

Diagnosticarea septicemiei poate fi dificilă, deoarece semnele şi simptomele sale pot fi cauzate de alte boli. Medicii utilizează deseori baterii de teste în încercarea de a  identifica infecţia care stă la bază.

Se pot efectua în prima fază analize de sânge pentru a pune în evidenţă infecția din organism, anumite probleme de Glossary Link coagulare, funcţionarea anormală a ficatului sau rinichilor, existenţa dezechilibrelor electrolitice, etc.

În funcţie de simptome, medicul poate cere, de asemenea, să supună analizei şi alte  fluide corporale, cum ar fi:
•    urina, pentru cazul în care medicul suspectează o infecție a tractului urinar
•  secreții ale plăgilor, dacă există o rană care pare infectată, în vederea determinării antibioticului care să dea cele mai bune rezultate  în cursul tratamentului  
•    secrețiile respiratorii, pentru pacienţii care suferă de tuse cu mucus ( Glossary Link spută). Acesta poate fi analizată pentru a determina ce tip de germeni provoacă infecția.

În cazul în care zona de infecţie nu este evidentă, medicul poate solicita următoarele teste imagistice:
•    radiografia cu raxe X, pentru vizualizarea problemelor la plămâni.
•   tomografia computerizată (CT). Infecțiile la Glossary Link apendice, pancreas sau intestine sunt mai ușor de vizualizat prin scanarea cu un computer tomograf. Această tehnologie cu raze X, preia imagini dintr-o varietate de unghiuri și le combină pentru a descrie felii transversale ale structurilor interne ale corpului uman.
•    ultrasunete. Aceasta tehnologie foloseşte undele sonore pentru a produce imagini în timp real pe un monitor video. Ecografia poate fi deosebit de utilă pentru a verifica evetuale infecţii la vezica biliară sau ovare.
•    imagistica prin rezonanţă magnetică (IRM). Poate fi de ajutor în identificarea infecţiilor ţesuturilor moi, cum ar fi abcese ale coloanei vertebrale. Această tehnologie utilizează undele radio și un magnet puternic pentru a produce imagini transversale ale structurilor interne.

Tratament

Tratamentul timpuriu, agresiv, crește considerabil șansele de supraviețuire în septicemie. Persoanele cu sepsis sever necesită o monitorizare atentă și tratament într-o unitate de terapie intensivă sau spital. Dacă aveți sepsis sever sau șoc septic, măsurile de salvare a vieții sunt necesare pentru a stabiliza respirația și funcția cardiacă.

Tratament medicamentos. O serie de medicamente sunt utilizate în tratamentul septicemiei, cum ar fi:

Antibiotice. Tratamentul cu antibiotice începe imediat, chiar înainte ca agentul infecțios să fie identificat. Inițial pacientul va primi antibiotice cu spectru larg, care să fie eficient împotriva unei varietăți de bacterii. Antibioticele sunt administrate intravenos.
După ce s-au aflat rezultatele analizelor de sânge, medicul poate trece la un Glossary Link antibiotic diferit, care este mai potrivit în raport cu bacteriile care cauzează infecția.

Vasopresoare. În cazul în care tensiunea arterială rămâne prea mică chiar și după ce s-au administrat fluide intravenoase, se poate administra un medicament vasopresor, care contractă vasele de sânge și ajută la creșterea tensiunii arteriale.
 Alte medicamente care se pot administra sunt doze mici de corticosteroizi, insulină, pentru a ajuta la menținerea stabile a nivelului de zahăr din sânge, medicamente care modifică răspunsurile sistemului imunitar, precum și analgezice sau sedative.

Tratament de susținere. Persoanele cu sepsis sever primesc, de obicei, tratament de susținere, inclusiv oxigen și cantități mari de lichide intravenos. În funcție de stare, pacientul ar putea  avea nevoie de un aparat pentru respirație artificială sau de unul pentru Glossary Link dializă, în caz de insuficiență renală.

Tratament chirurgical. Operațiile chirurgicale pot fi necesare pentru îndepărtarea surselor de infecție, cum sunt colecțiile de puroi ( Glossary Link abces).

Aproximativ 20-35% dintre pacienții cu sepsis sever și 40-60% dintre pacienții cu șoc septic mor in termen de 30 de zile. Alții mor în urmatoarele 6 luni. Decesele care au loc un număr de luni mai târziu au drept cauză:
•    infecții insuficient controlate
•    imunosupresie
•    complicații de îngrijire intensivă
•    eșecul mai multor organe
•    boala  de bază a pacientului.


Bibliografie

Marin Voiculescu - Medicina pentru familie
www.cdc.gov


 



 

Ultima modificareVineri, 03 Octombrie 2014 18:24
Ca sa postezi trebuie sa faci LOGIN
Back to top