Medicul este cel care răspunde de acordarea și coordonarea îngrijirii medicale. Deși sistemul medical se bazează pe ajutorul dat de asistentele medicale și ceilalți profesioniști din echipa de îngrijire medicală, totuși, cel care răspunde în final de îngrijirea dumneavoastră medicală este medicul dumneavoastră. În mod obișnuit, studenții la medicină își petrec primii 2 ani studiind bazele medicinei, ce cuprind cursuri de anatomie umană, fiziologie, biochimie, embriologie și dezvoltare umană, microbiologie și farmacologie. În anii următorii ai școlii medicale se concentrează pe inițierea în îngrijirea pacientului.
Cele mai importane domenii medicale parcurse în acești ani cuprind:
•medicina internă (îngrijirea medicală a pacienților adulți)
•neurologie
•pediatrie și medicina adolescentului
•obstetrică și ginecologie
•medicină de familie
•psihiatrie
După ce studenții au obținut diploma medicală, ei trebuie să parcurgă un program de rezidențiat care constă în munca în spital și clinici ambulatorii sub îndrumarea medicilor experimentați. În mod obișnuit, rezidenții își încep rezidențiatul fie într-o specialitate de îngrijire primară, cum ar fi medicina internă, medicina de familie sau pediatria, fie într-o secție de chirurgie generală.
Medicii sunt obligați să-și reînnoiască anual licența statală pentru a putea practica. O comisie statală de acreditare examinează creditele candidaților și apoi îi examinează pe cei ce se înscriu să practice în statul respectiv. Aceeași comisie examinează și plângerile pacienților sau ale colegilor medici referitoare la comportamentul neadecvat sau neprofesional al medicilor din statul respectiv. Dacă este necesar, această comisie poate revoca licența unui medic, dacă există dovezi de malpraxis.
Un medic ce se mută dintr-un stat în altul trebuie să obțină o licență în noul stat. De obicei, noul stat recunoaște creditele obținute în primul stat. Cu toate acestea, anumite state cer ca medicii să susțină și să promoveze toate examenele de calificare înainte de a obține licența. O dată ce medicii își termină programul de rezidențiat, ei se pot înscrie la un examen pentru certificarea, de către o comisie de specialitate, în specialitatea în care s-au pregătit.
Anumiți medici aleg să-și perfecționeze cunoștințele și să-și concentreze atenția pe un anumit domeniu al medicinei, pe când alții aleg să fie generaliști pentru că le place să ofere oamenilor îngrijiri medicale complete și pe înțelesul lor. Amândouă categoriile de medici sunt necesare și pot fi certificate de comisiile specialităților lor.
Un medic de familie vă urmărește starea de sănătate generală și oferă îngrijirile uzuale pentru o serie de afecțiuni. În cazul în care aceste tratamente obișnuite nu au succes sau doriți și o altă părere asupra unei afecțiuni mai complexe, medicul de familie cere ajutorul unui medic specialist. În anumite cazuri, medicul specialist oferă îngrijiri pe termen lung. De exemplu, dacă aveți diabet, un diabetolog (endocrinolog) poate să devină principalul dumneavoastră medic. În alte cazuri, medicul specialist abordează o problemă specifică și recomandă opțiuni terapeutice pe care medicul de familie le poate urmări.
Educația unui medic nu se încheie o dată cu obținerea licenței sau a certificării inițiale de către o comisie de specialitate. De obicei, medicii urmează regulat cursuri de educație medicală continuă pentru a fi la curent cu noutățile din domeniul lor de activitate. Unele state cer medicilor un anumit număr de ore de educație medicală continuă pentru a-și menține licența. Comisiile diferitelor discipline medicale au și ele cerințe de educație medicală continuă din partea medicilor din specialitatea respectivă, cerințe ce pot fi mai stricte comparativ cu cele ale altor state.
Acest articol a fost citit de 440 ori.
|