Medicii specialiști vor pleca la Brașov, dacă Spitalul Regional de Urgență va fi construit acolo
Numeroși medici specialiști de la Spitalul Clinic Județean de Urgență
Mureș amenință că vor pleca la Brașov dacă Spitalul Regional de Urgență se va
construi acolo, a declarat, marți, într-o conferință de presă, șeful
Autorității de Sănătate Publică Mureș, Silviu Morariu.
Șeful ASP Mureș susține că un deputat democrat din Brașov, Ioan Gonțea , a
adresat o interpelare ministrului Sănătății Publice, Eugen Nicolăescu, prin
care a solicitat construirea spitalului în orașul de sub Tâmpa. Democratul ar
fi motivat cererea sa prin faptul că "autoritățile locale și comunitatea
din Târgu Mureș nu doresc acest spital", iar Brașovul a găsit deja un
amplasament, în condițiile în care municipalitatea mureșeană a dat doar un
acord de principiu asupra unui teren, ceea ce ar fi insuficient.
"Probabil că grupul PD din Camera Deputaților știe ceva și se fac
demersuri pentru construirea Spitalului Regional de Urgență la Brașov", a
spus dr. Morariu, cu referire directă la apartenența politică a primarului din
Târgu Mureș, care e liderul PD Mureș.
Morariu a spus că MSP i-a trimis o copie a interpelării, iar până în 15 februarie
trebuie să pregătească un răspuns.
"Am discutat cu prefectul de Mureș, care a promis că îi va convoca pe
consilierii locali din Târgu Mureș și pe cei județeni. E nevoie de un
angajament ferm și să nu ne mai ascundem după cireș în acest caz", a
precizat dr. Silviu Morariu.
Silviu Morariu crede că există deja suficiente argumente, inclusiv de ordin
politic, care să dovedească faptul că municipalitatea nu dorește construirea
spitalului la Târgu Mureș, având în vedere poziția consilierului local Doru
Oprișcan, liderul PD Târgu Mureș, care susținea că nu va vota pentru acordarea
amplasamentului pentru obiectiv "din motive clar politice".
Șeful ASP Mureș a mai acuzat Consiliul Local și Primăria Târgu Mureș de
atitudine arogantă și de faptul că una s-a votat în CL, cu privire la
amplasamentul spitalului regional, și alta există pe hârtie.
Investiția pentru construirea Spitalului Regional de Urgență Mureș se ridică la
peste 200 de milioane de euro, iar în luna decembrie CL Târgu Mureș și-a dat
acordul de principiu cu privire la locația identificată de specialiști pentru
construirea obiectivului.
Prin construcția Spitalului Regional de Urgență la Târgu Mureș se dorește
reunirea sub același acoperiș a tuturor serviciilor de urgență, printr-un
sistem pavilionar, și aducerea celor 22 de clinici în clădirea actualului
Spital Clinic Județean.
De cealaltă parte, reprezentanții Primăriei Târgu Mureș susțin că nu se opun
proiectului de construire a Spitalului Regional de Urgență, că au solicitat să
li se aducă la cunoștință proiectul și care va fi soarta unităților
spitalicești eliberate de cele 22 de clinici, dar că nu au primit nici un
răspuns. /Rompres/ Acest articol a fost citit de 686 ori.
Comenteaza articolul
Comentarii (4)
1. Scris de Seven in 14-07-2011 10:08
fBPSlmVIpAWkICs
Hey, that's the greastet! So with ll this brain power AWHFY?