|
Medicii băcăuani se așteaptă la o epidemie de varicelă și oreion |
Varicela, cunoscută mai mult sub denumirea populară de vărsat de vânt, și
oreionul se extind la tot mai mulți băcăuani, în ultima săptămână dublându-se,
practic, numărul cazurilor înregistrate în comparație cu aceeași perioadă a
anului precedent.
Dată fiind patologia agresivă, care înregistrează o anumită ciclicitate
,
medicii se așteaptă ca în cel mai scurt timp să se declanșeze o adevarată
epidemie de varicelă și oreion.
Între cele 25 de cazuri înregistrate numai la Spitalul de pediatrie din Bacău,
cel mai grav este al unui bebeluș care a fost diagnosticat cu varicelă imediat
după naștere.
În general, sugarii sunt protejați în primele patru luni de anticorpii mamei,
afirmă medicii, dar în respectivul caz tânăra care a născut nu avusese boala în
copilărie, contaminând copilul, după ce s-a îmbolnăvit, în timpul sarcinii.
Nici adulții nu sunt feriți de această boală. În secția de boli contagioase a
Spitalului județean de urgență s-au prezentat zilnic, pe parcursul acestei
săptămâni, câte patru-cinci pacienți suferind de varicelă.
"La adulți, patologia bolii este mai agresivă decât la copii", spune
medicul Adina Lupu. Ea a atras atenția că, netratată la timp, varicela duce la
suprainfecție, meningoencefalite și pneumonii varicoase foarte grave.
La Bacău au fost și cazuri când virusul care provoacă varicela a dus, pe fondul
imunității reduse, la îmbolnăvirea cu "zona Zoster", caracterizată
prin dureri foarte mari, care nu cedează în urma tratamentelor. Numai în
aprilie au fost înregistrate în județul Bacău opt asemenea cazuri.
Oreionul de asemenea dă bătăi de cap medicilor. Considerată a fi o "boală
a copilăriei", acesta afectează, în principal, copiii cu vârste cuprinse
între patru și 14 ani. Au fost însă la Bacău, în ultimele zile, și cazuri în
care boala a fost întregistrată la persoane adulte, cazuri în care au apărut
complicații deosebit de grave, cum ar fi meningoencefalita sau, la persoanele
de sex masculin, afecțiuni ale organelor sexuale.
/Rompres/
Acest articol a fost citit de 1525 ori.
|