Analizele private, superioare celor din spitale recomandat

live-blood-analysis.jpgRezultatele analizelor medicale efectuate, în cadrul ProgramuluiNațional de Evaluare a Stării de Sănătate a Populației (PNESSP), înlaboratoarele private din Timiș sunt superioare calitativ celor de laSpitalul Județean, deoarece acesta nu are încheiat un contract deservice pentru aparate cu firma furnizoare, a declarat pentru AGERPRES,dr. Horia Cristian, directorul Casei Județene de Asigurări de Sănătate(CJAS) Timiș.
"Laboratoarele private care lucrează în PNESSP, altele decât cele ale Spitalului Județean, sunt laboratoare care participă la schemele de intercomparare, care sunt niște scheme de control a prescripției, iar Spitalul Județean nu participă la această schemă. Ca să fii sigur că aparatele merg, trebuie îndeplinite două condiții: să ai contract de service și să participi la schema de intercomparare", a spus dr. Cristian.

Aceasta înseamnă că rezultatele date de un ser-test, la un aparat, trebuie trimis la un alt aparat-etalon, de referință, care indică valoarea exactă. Diferența dintre rezultate indică marja de eroare. Dacă datele sunt în afara acestei marje, înseamnă că analizele efectuate de primul laborator nu sunt conforme, iar aparatele trebuie reparate. Astfel, opinia șefului CJAS Timiș în ce privește calitatea serviciilor prestate este aceea că Spitalul Județean nu este în top, ci la bază.
"Degeaba a cumpărat aparate super performante, dacă nu are service la ele, nu poate ști dacă acestea merg bine sau nu", a spus dr. Cristian.

Precizările șefului CJAS Timiș au venit după ce conf.dr. Gheorghe Nodiți, chirurg la Clinica de Arsuri, Glossary Link Chirurgie Plastică și Operatorie 'Casa Austria' din cadrul Spitalului Județean Timișoara, a declarat, joi, într-o conferință de presă, că rezultatele analizelor efectuate prin PNESSP foarte multor pacienți sunt mult diferite de cele efectuate în cadrul spitalului. De asemenea, el a menționat și faptul că, în multe cazuri, diagnosticele de trimitere sunt greșite.
În ce privește diagnosticul, Horia Cristian a declarat pentru AGERPRES că PNESSP este unul care urmărește dacă există riscuri de boală, iar într-o asemenea situație medicul de familie trimite pacientul la specialist, cu un diagnostic prezumtiv, tocmai pentru a se stabili dacă are sau nu boala respectivă.

"Medicul de familie nu pune diagnostic, ci pune o etichetă de risc și îl trimite pe pacient la specialist. Afirmațiile domnului Nodiți sunt puțin hazardate", a spus Cristian.
În Timiș există opt laboratoare medicale, care au și certificat de calitate ISO, și 36 de laboratoare care au schemă de intercomparare, singurele care nu au fiind cele din spitale. /Agerpres/

1 comentariu

  • Daniela
    Daniela Sâmbătă, 07 Februarie 2009 22:52 Link

    Este suficienta o singura zi sa fii in spitalul in care opereaza un chirurg si, dupa ce intrebi pacientii sau rudele acestora cate milioane au dat, afli totalul milioanelor primite care inmultit cu cel putin 20zile si inmultit cu 10 luni rezulta o suma care nu cred ca declarata legal i-ar mai putea permite nici unui medic sa se planga de lipsa a nu stiu ce..., poate numai de bunavointa nestimulata pecuniar, mai mult sau mai putin impus. Rusinea a disparut de pe piata si chiar daca s-ar gasi nu ar cumpara-o. Este nociva. Ar trebuia tratati homeopat cu tinctura de bun simt, poate-o preparati.

Ca sa postezi trebuie sa faci LOGIN
Back to top