Spital finalizat după 14 ani, la Întorsura Buzăului recomandat

Spitalul orășenesc din Întorsura Buzăului, a cărui piatră de temelie afostpusă în urmă cu 14 ani, va fi inaugurat la finele lunii iulie.Primarului orașului Întorsura Buzăului, Gheorghe Baciu, care candideazăpentruun nou mandat, a declarat vineri, în cadrul unei conferințe de presă,căviitorul spital va fi „la nivel de cinci stele”
, prin urmare va fi cel maimodern din județul Covasna.
Acesta va avea 51 de paturi, laboratoare și va funcționa cu patru secții debază, respectiv Glossary Link pediatrie, micro-chirurgie, interne, obstetrică-ginecologie.
Gheorghe Baciu a declarat că în mansarda spitalului intenționează să amenajezedouă-trei locuințe pentru medici, în speranța că în acest fel va reuși săatragă tineri specialiști în zonă.
Inaugurarea oficială va avea loc peste două luni, deși spitalul nu va putea fidotat până la acea dată și cu aparatura necesară.
Piatra de temelie a spitalului a fost pusă în anul 1994, dar lucrările auînaintat anevoios, deoarece nu s-a asigurat continuitate în finanțareaobiectivului.
Noua unitate medicală va deservi un număr de aproximativ 23.000 de oameni dinzona Buzaielor, care în prezent sunt nevoiți să străbată peste 40 de kilometripână la Sfântu Gheorghe sau Brașov pentru investigații și tratamente medicalecomplexe. /Rompres/
Ca sa postezi trebuie sa faci LOGIN
Back to top