Introducerea insulinei în tratamentul diabetului zaharat (DZ) a reprezentat un succes cu totul deosebit, dar, după cum afirmă Banting, „mintea omenească normal construită nu este în stare să se simtă satisfăcută. Dacă ar fi așa, progresul ar înceta”. Era deci normal să se caute noi soluții, care să scutească pe diabetici(cel puțin pe unii dintre ei) de injecțiile zilnice cu insulina. Astfel, după cercetări experimentale și clinice, din 1995 arsenalul terapeutic al DZ s-a îmbogățit cu antidiabetice orale, respectiv cu sulfamidele hipoglicemiante și biguanidele. Din terminologia folosită în literatură, vom alege pe aceea de derivați de sulfoniluiree și dervați de biguanidă. Folosirea corectă de către medici și bolnavi a numeroaselor preparate antidiabetice orale, asigură, la un număr important de diabetici, un echilibru metabolic corect, inclusiv la o perte din cei ci DZ de tip II, care înainte aveau nevoie de aproximativ – U.I. de insulină pe zi. Indicații generale Preparatele antidiabetice orale sunt indicate la bolnavii cu DZ tip II, la care nu se poate obține echilibrarea corectă a bolii cu ajutorul regimului alimentar și exercițiului fizic. Subliniem această afirmație fiindcă de prea multe ori se indică terapie orală antidiabetică și la aceai bolnavi la care respectarea alimetație corect indicat ar fi suficientă pentru un tratament corespunzător. Indicarea medicației orale în asemenea cazuri îi determină pe mulți bolnavi cu DZ să-și permită o alimentație „liberă sau mai puțin liberă” în mod nejustificat, apreciind că își acoperă licențele de regim cu tabletele respective. De asemenea, se greșește și atunci când se continuă cu tratamentul oral și nu se introduce insulina în cazurile când prin medicația orală nu se poate obține rezultatul dorit. Dat fiind faptul că mai există discuții asupra a ceea ce înseamnă tratamentul corect, precizăm acordul nostru cu autorii, cum sânt Lebovitz și Feingols(18), după care în DZ tratat corect, glicemia à jeun trebuie să fie sub 110 mg% la o oră după ingestia de alimente sub 150 mg% și la două ore sub 130 mg%. Astfel spus, glicemia nu trebuie să depășească 150 mg% în nici un moment de-a lungul nictemerului. În general, preparatele de sulfoniluree sunt indicate la bolnavii de DZ tip II care sunt obezi, iar preparatele de biguanide de la bolnavii de DZ tip II cu obezitate actuală sau în antecedente. Dacă nu se poate obține echilibrul metabolic prin monoterapie, se poate asocia un preparat de sulfoniluree cu unul de biguanide, apelând dacă este nevoie până la doza maximă admisă din fiecare. Dacă nici astfel nu se obține rezultatul dorit, se va introduce insulinoterapia, întrucât orice moment de dezechilibru metabolic, înseamnă o condiție favorabilă instalării complicațiilor cronice și în primul rând a angiopatiei și neuropatiei. Considerăm că tratamentul cu antidiabetice orale trebuie început în spital, atunci când se intenționează ca aceasta să înlocuiască insulina, pentru a evita accidentul cel mai posibil care este coma diabetică cu cetoacidoză. Mai trebuie menționat că unii dintre diabeticii care aveau nevoie de 20-30 U.I. zilnic, nu pot fi echilibrați cu medicația antidiabetică orală, în timp ce la alții se poate obține un rezultat foarte bun. Contraindicațiile pentru cele două grupe de antidiabetici orale fiind în general aceleași (3), sunt prezentate în comun. Acestea sunt: -diabetul zaharat tip I, - cetoza și cetoacidoza diabetică (de toate stadiile), coma diabetică hiperosomolară, - intervenția chirurgicală(pre-, intra- și postoperator), - sarcina și lehuzia, - infecțiile, - leziunile hepatice, renale avansate (creatinina să nu fie mai mare de 2 mg%), pentru biguanide în plus și insuficiența respiratorie, - alergia la sulfamide, - bolnavii hematologici(cu afecțiuni produse prin mecanisme de hipersensibilizare și autoimune), - când nu sunt necesare.
